„Am cumpărat o casă bătrânească la un preț ridicol de mic. Toți vecinii îmi spuneau că fostul proprietar a plecat peste noapte și n-a mai revenit niciodată. Am râs și am crezut că sunt doar povești de sat.
În prima săptămână, totul a fost perfect. Apoi, în fiecare dimineață, găseam poarta larg deschisă. O închideam seara cu lacăt, verificam de două ori și totuși dimineața era deschisă.
Am montat o cameră de supraveghere. Când am verificat imaginile, în jurul orei 3:17 dimineața, camera s-a întrerupt exact 4 minute. După ce imaginea a revenit, poarta era deja deschisă.
Am crezut că aparatul e defect și am cumpărat altul. Exact același lucru s-a întâmplat și în noaptea următoare.
Curios, l-am întrebat pe vecinul din față dacă a observat ceva. Omul s-a uitat lung la mine și mi-a spus o singură propoziție care m-a făcut să nu mai dorm liniștit în casa aceea…
Am rămas fără cuvinte.
Vecinul s-a uitat lung la mine și mi-a spus:
—“Dacă mâine dimineață găsești poarta închisă… atunci să începi să-ți faci griji. La casa asta, poarta n-a stat închisă două nopți la rând de peste 20 de ani.”
Am râs nervos și am plecat. Încercam să-mi găsesc o explicație logică. Poate cineva îmi făcea o farsă.
În seara următoare am hotărât să nu mai dorm. Am stins toate luminile și m-am așezat lângă fereastra din sufragerie, de unde vedeam poarta.
Ora 1… nimic.
Ora 2… liniște.
La 3 fără câteva minute, câinii din sat au început să latre toți deodată.
M-am uitat spre poartă.
Se mișca încet.
Nu era împinsă de vânt. Se deschidea singură, centimetru cu centimetru.
Am ieșit imediat afară cu lanterna.
Nu era nimeni.
Nicio urmă pe pietriș.
Doar poarta larg deschisă.
În dimineața următoare am decis să caut actele vechi ale casei. Printre ele am găsit un plic îngălbenit, ascuns într-o grindă din pod.
Înăuntru era o fotografie făcută în fața casei, din anul 1989.
M-am uitat atent și mi s-a făcut pielea de găină.
Poarta din fotografie era exact în aceeași poziție în care o găseam eu în fiecare dimineață.
Pe spatele pozei scria de mână:
“Dacă citești asta, înseamnă că și tu ai observat poarta. Nu încerca s-o oprești. Ea nu se deschide ca să intre cineva… ci ca să poată ieși.”
Am simțit că-mi îngheață sângele.
În aceeași zi am mers la primărie să aflu cine a locuit înainte acolo.
Funcționara a căutat câteva minute în arhivă, apoi m-a privit ciudat.
— Sunteți sigur că vorbiți despre casa aceea?
— Da.
A oftat și mi-a răspuns:
— În ultimii 35 de ani, au fost șapte proprietari.
Niciunul n-a rămas mai mult de un an.
În aceeași seară am pus casa la vânzare.
Am pierdut aproape jumătate din bani, dar n-am negociat niciun leu.
Au trecut aproape doi ani de atunci.
Acum câteva săptămâni, din curiozitate, am intrat pe internet să văd dacă s-a mutat cineva acolo.
Casa era din nou de vânzare.
La același preț ridicol de mic.
Iar în ultima fotografie din anunț am observat un detaliu pe care nu-l văzusem niciodată înainte…
Poarta era larg deschisă.