Președintele României, Nicușor Dan, a făcut noi precizări privind reforma pensiilor militare și schimbările pregătite pentru angajații din sistemul de apărare și ordine publică. Aflat la Bruxelles, șeful statului a confirmat că Guvernul și reprezentanții sistemului de Apărare au ajuns la o formă de compromis privind majorarea vârstei de pensionare.
Nicușor Dan a explicat că proiectul de lege ar urma să prevadă creșterea vârstei de pensionare, cu anumite diferențieri în funcție de categoriile profesionale. În același timp, autoritățile intenționează să opereze modificări și asupra cuantumului pensiilor.
„Înțeleg că s-au înțeles pe o formă de lege care să mărească vârsta de pensionare, cu nuanțe pe categorii profesionale, și să corecteze și cuantumul pensiilor”, a declarat președintele.
Unul dintre cele mai importante mesaje transmise de Nicușor Dan îi vizează pe militarii și angajații din structurile de ordine publică aflați aproape de momentul pensionării.
Președintele a precizat că persoanele care îndeplinesc deja condițiile prevăzute de legislația în vigoare nu vor pierde aceste drepturi ca urmare a modificărilor legislative.
„Cine îndeplinește condițiile de pensionare va beneficia de aceste condiții, indiferent dacă legea se schimbă”, a explicat șeful statului.
Nicușor Dan a atras atenția că autoritățile trebuie să evite situația în care angajații cu experiență să se pensioneze anticipat din cauza temerilor legate de schimbarea legislației.
Modificările pregătite fac parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri bugetare și îi vizează pe angajații din mai multe structuri ale statului. Printre acestea se numără Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Protecție și Pază.
Ministrul Apărării a anunțat că lucrează împreună cu Ministerul de Interne la proiectul de lege privind majorarea vârstei de pensionare. Potrivit acestuia, măsura reprezintă un compromis al coaliției de guvernare, menit să contribuie la reducerea cheltuielilor fără a recurge la tăieri salariale sau la diminuarea numărului de angajați.
În prezent, vârsta de pensionare este indicată la aproximativ 48 de ani, iar autoritățile urmează să stabilească noul prag în funcție de rezultatele simulărilor bugetare.
Înainte ca proiectul să fie prezentat Guvernului, ministerele implicate trebuie să finalizeze simulările privind impactul financiar al reformei. Obiectivul este reducerea cheltuielilor sistemului cu aproximativ 10%.
Noua legislație ar urma să stabilească atât creșterea vârstei de pensionare, cât și eventualele ajustări ale pensiilor militare, cu reguli adaptate diferitelor categorii profesionale. Autoritățile susțin că reforma trebuie realizată astfel încât să protejeze drepturile deja dobândite și să asigure, în același timp, sustenabilitatea financiară a sistemului.
