Mihai a privit-o câteva clipe fără să spună nimic. Întrebarea îi stătea pe chip înainte să o rostească.
— De ce ai venit la mine acum?
Ana și-a strâns degetele în jurul plicului pe care îl ținea în mână.
— Pentru că ai dreptul să afli ce se întâmplă. Și pentru că nu intenționez să stau deoparte.
El a încruntat ușor sprâncenele.
— La ce te gândești?
Fără grabă, ea i-a întins invitația.
Mihai a citit-o atent, iar pe măsură ce înainta cu privirea peste rânduri, expresia i se schimba.
— Înțeleg… a murmurat.
Ana a dat afirmativ din cap.
— Au construit această minciună luni întregi, convinși că nimeni nu îi va opri. Dar înainte să își joace rolul până la capăt, vor trebui să dea explicații.
Mihai a ridicat privirea spre ea.
— Și vrei să fim acolo.
— Vreau ca adevărul să ajungă înaintea lor.
Pentru câteva secunde, în încăpere s-a așternut liniștea.
Mihai a rămas pe gânduri, apoi a împăturit invitația și a pus-o pe masă.
— Atunci nu mai e cale de întoarcere.
— Nu mai este.
Un zâmbet rece i-a apărut în colțul gurii.
— Perfect. Dacă au ales să își construiască fericirea pe minciuni, e timpul ca toți cei prezenți să afle ce au ascuns cu adevărat.
În acea clipă, amândoi au înțeles că ziua de sâmbătă nu avea să fie despre o sărbătoare, ci despre momentul în care adevărul urma să iasă la lumină în fața tuturor.