Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Am citit mesajul de două ori.
„Și spune-i mamei tale că îi mulțumesc că ne-a acoperit iar.”
Nu aventura m-a lovit cel mai tare.
Rodica știa.
Femeia care tocmai stătuse în sufrageria mea spunându-i fiului ei că eu nu sunt potrivită pentru el îl ajuta să mă înșele.
Am pus telefonul exact unde fusese.
Câteva minute mai târziu, Radu a ieșit din baie.
M-a găsit la masă.
„Ce ai?”
„Cine este Alina?”
S-a oprit.
N-a întrebat despre ce vorbesc.
N-a spus că nu cunoaște nicio Alina.
S-a uitat direct spre telefon.
Și am primit răspunsul.
„De cât timp?”
„Ioana…”
„De cât timp?”
A tras un scaun.
„Nu voiam să afli așa.”
„De cât timp, Radu?”
„Patru luni.”
Patru luni.
În timp ce eu o duceam pe Mara la grădiniță, găteam, munceam și încercam să înțeleg de ce soțul meu devenise din ce în ce mai rece, el avea o altă femeie.
Dar aveam o singură întrebare care mă interesa mai mult.
„Mama ta știe?”
Tăcerea lui a fost suficientă.
„De când?”
„Nu contează.”
„Pentru mine contează.”
„A aflat acum câteva săptămâni.”
Am început să râd.
„Și te-a acoperit.”
„Nu m-a acoperit.”
Am luat telefonul și i-am arătat mesajul.
Fața i s-a schimbat.
„Mi-ai umblat în telefon?”
„Asta este problema ta acum?”
S-a ridicat.
„Ți-am spus de luni întregi că nu mai merge între noi.”
„Nu. Mi-ai spus că sunt obosită, că sunt prea sensibilă și că trebuie să nu mă mai consum când mama ta mă calcă în picioare.”
„Pentru că orice discuție cu tine ajunge la mama.”
„Acum înțeleg de ce. Ea știa unde erai când mă mințeai.”
Radu și-a trecut mâna prin păr.
„Alina nu are legătură cu mama.”
„Atunci de ce îi mulțumește?”
Nu a răspuns.
Mi-am luat telefonul.
„Ce faci?”
„O sun.”
„Ioana, nu.”
Am sunat-o pe Rodica.
A răspuns repede.
„Ce s-a întâmplat?”
„Știți de Alina?”
Liniște.
Apoi:
„Radu ți-a spus?”
„Nu.”
Rodica a oftat.
Nu părea rușinată.
Părea deranjată că adevărul ieșise la iveală.
„Ioana, lucrurile între voi nu mai mergeau de mult.”
Am închis ochii.
„Deci știați.”
„Știam că fiul meu este nefericit.”
„Și l-ați ajutat să mă mintă.”
„Nu dramatiza. I-am oferit uneori o explicație când m-ai sunat și era cu ea. Nu l-am împins eu în brațele nimănui.”
M-am uitat la Radu.
Nu mai încerca să nege.
„Acum două săptămâni”, am spus, „mi-a spus că te ajută să montezi un dulap.”
Rodica a tăcut.
„Era cu Alina?”
„Nu știu unde era în fiecare minut.”
Radu a încercat să-mi ia telefonul.
M-am retras.
„Nu mă atinge.”
S-a oprit.
Din camera Marei s-a auzit o mișcare și am coborât imediat vocea.
„Vorbim mâine”, a spus Radu.
„Nu. Vorbim acum.”
„Și ce vrei să fac?”
Întrebarea lui m-a surprins.
De parcă tot eu trebuia să găsesc soluția.
„Vreau să pleci.”
Radu a râs scurt.
„Unde?”
„Nu este problema mea.”
Expresia lui s-a schimbat.
„Nu plec nicăieri la ora asta.”
„Atunci dormi în sufragerie și mâine îți strângi lucrurile.”
„Ioana, și eu locuiesc aici.”
„Și eu sunt soția pe care o înșeli de patru luni.”
Rodica încă era la telefon.
„Radu, nu pleci nicăieri”, a intervenit ea. „Este și casa ta.”
M-am întors spre telefon.
„Doamnă Rodica, conversația dintre mine și soțul meu s-a terminat.”
„Nu-mi vorbești mie așa după ce ai făcut viața fiului meu un iad.”
Asta m-a oprit.
„Eu?”
„Crezi că nu știu cum trăiește? Vine la mine și îmi povestește. Numai reproșuri, numai copil, numai probleme. Alina măcar îl face fericit.”
Radu a încremenit.
„Mamă, gata.”
Prea târziu.
„Ați cunoscut-o?”
Nimeni nu a răspuns.
„Ați cunoscut-o pe Alina?”
Rodica a spus:
„O singură dată.”
Mi s-a făcut greață.
Nu numai că știa.
O cunoscuse.
Probabil stătuseră la aceeași masă. Probabil Rodica o privise și se gândise că aceasta era femeia „potrivită” pentru fiul ei, în timp ce eu îi creșteam nepoata.
Am închis apelul.
Radu s-a apropiat.
„N-am vrut să ajungă aici.”
„Dar ai adus-o aici.”
„Nu vreau să pierd relația cu Mara.”
„Mara nu are nicio vină și nu o voi folosi împotriva ta. Dar căsnicia noastră este altceva.”
„Putem încerca să reparăm.”
L-am privit.
Cu o oră înainte, când mama lui mă umilea în sufragerie, nu încercase să repare nimic.
Acum, când fusese prins, voia timp.
„Ai avut patru luni.”
În dimineața următoare, Rodica a venit înainte de ora opt.
A folosit cheia.
A intrat fără să sune.
Când am văzut-o în hol, ceva s-a schimbat definitiv în mine.
„Radu, fă-ți bagajele”, a spus ea. „Vii la mine până se liniștește.”
Apoi s-a uitat la mine.
„Iar tu gândește-te foarte bine înainte să distrugi familia copilului tău din orgoliu.”
M-am apropiat și am întins mâna.
„Cheia.”
„Poftim?”
„Cheia casei mele.”
„Radu mi-a dat-o.”
„Și acum o cer înapoi.”
Rodica s-a uitat spre fiul ei.
De data aceasta, Radu nu și-a mai coborât ochii în telefon.
„Mamă, dă-i cheia.”
Rodica a rămas nemișcată.
„După tot ce am făcut pentru tine?”
„Dă-i cheia.”
A scos-o din geantă și a pus-o în palma mea.
„O să regreți”, mi-a spus.
„Poate. Dar va fi decizia mea.”
Radu și-a strâns lucrurile și a plecat cu ea.
Nu a existat o împăcare spectaculoasă.
Nici eu nu m-am trezit a doua zi vindecată.
Au urmat discuții despre Mara, bani și despărțire. Radu a încercat de câteva ori să transforme aventura într-o consecință a problemelor dintre noi.
N-am acceptat.
Problemele noastre îi puteau explica nefericirea.
Nu îi justificau minciunile.
Iar Rodica a încercat să mă convingă că despărțirea era alegerea mea, până când i-am spus un singur lucru:
„Eu am ales doar să nu mai trăiesc în ceea ce ați ales voi pentru mine.”
După câteva săptămâni, Radu și Alina nu mai erau împreună.
Nu m-a interesat de ce.
Pentru prima dată după ani întregi, problema lui Radu nu mai trebuia să devină automat problema mea.
Într-o seară, după ce am culcat-o pe Mara, am observat cheia de rezervă pe măsuța din hol.
Aceeași cheie pe care Rodica o avusese ani întregi.
Am luat-o și am pus-o în sertar.
Casa era liniștită.
Nu pentru că Rodica hotărâse să tacă.
Nu pentru că Radu îmi promisese că data viitoare mă va apăra.
Ci pentru că, în sfârșit, nimeni nu mai putea intra în viața mea fără acordul meu.