…și timp de câteva secunde, nimeni nu a respirat.
Andrei a zâmbit ironic. Genul de zâmbet pe care îl ai când speri că totul e o glumă proastă.
„Klara, ce faci?” a șoptit printre dinți.
Am ridicat servieta pe care o țineam în mână.
„Curățenie.”
Am făcut un gest către tehnicianul din spatele meu. Actul constitutiv al companiei a apărut pe ecranul imens din cameră. Numele meu, clar vizibil, la rubrica „acționar majoritar”. 80%.
Un murmur s-a răspândit prin cameră.
„De cinci ani, finanțez extinderea companiei cu fonduri proprii. De cinci ani, negociez contracte majore. Am asigurat investitori din Cluj și Timișoara. I-am asigurat cu averea mea personală când compania era în pragul insolvenței.”
M-am uitat direct la Andrei.
„Și tu… erai acea imagine.”
Bianca și-a retras mâna de pe brațul lui ca și cum s-ar fi ars.
Unul dintre investitori s-a ridicat.
„Doamnă Radu, asta înseamnă că aveți dreptul să luați decizii finale?”
„Exact”, am răspuns eu calm. Și îl exercit chiar acum.
L-am privit pe Andrei.
„În baza articolului 12 din contractul dumneavoastră de management, pentru prejudicii grave de imagine și conflict de interese, sunteți demisă din funcția de CEO. Din acest moment.”
Un gâfâit colectiv a răsunat în cameră.
Andrei a pălit.
„Nu puteți face asta aici!”, a izbucnit el.
„Pot. Pentru că firma nu este locul potrivit pentru aventurile dumneavoastră.”
Apoi m-am uitat la Bianca.
„Și dumneavoastră, doamnă Sârbu, contractul de consultanță semnat luna trecută este anulat. Aveți interzisă intrarea în incinta companiei.”
Bianca a încercat să spună ceva, dar cuvintele i-au murit în gât.
Nu mai era încrezătoare.
Nu mai era protejată.
Camera tremura. Telefoanele erau deschise. Jurnaliștii filmau.
Dar pentru prima dată în seara aceea, nu eu eram cel umilit.
Andrei s-a apropiat de mine.
„Klara, putem vorbi acasă.”
L-am privit direct în ochi.
„Casa este pe numele meu.”
A tăcut.
Am făcut un pas înainte și am concluzionat:
„Această companie a fost construită pe muncă asiduă, nopți nedormite și asumare de riscuri. Nu pe minciuni. Începând de mâine, voi prelua oficial conducerea. Și cine rămâne, rămâne pentru profesionalism. Nu pentru relații personale.”
S-a lăsat un moment de tăcere.
Apoi cineva a început să aplaude.
Un investitor.
Apoi altul.
Și încă unul.
Aplauzele au crescut puternic și clar.
Nu pentru scandal.
Ci pentru adevăr.
Andrei a rămas nemișcat, ca un om care tocmai și-a dat seama că a pierdut tot ce considera al său.
Mi-am îndreptat rochia, mi-am îndreptat umerii și am ieșit de pe scenă.
De data aceasta prin mijlocul camerei.
Nu pe ușa din spate.
Nu mi-am pierdut soțul în noaptea aceea.
Mi-am recăpătat numele.
Și odată cu el, respectul.