Loredana Groza trece printr-o perioadă de mare tristețe după ce și-a condus pe ultimul drum unchiul, omul care i-a fost sprijin și reper în anii copilăriei. Artista a făcut anunțul pe rețelele de socializare și a împărtășit public un mesaj încărcat de recunoștință și durere.
Despărțire dureroasă în familieCântăreața a povestit că unchiul, pe care îl alinta „Nenea Ionel”, i-a insuflat de mică dragostea pentru pământ, respectul pentru rădăcini și credința în rostul muncii făcute cu dăruire. Din spusele ei, el a fost omul care i-a arătat ce înseamnă să îți păstrezi demnitatea și legătura cu satul, cu via, cu animalele, cu fiecare brazdă lucrată cinstit. În aceeași confesiune, vedeta evocă imaginea copilăriei, când a învățat, rând pe rând, treburile gospodărești și semnificația unei vieți trăite în ritmul naturii.
Loredana subliniază că odată cu plecarea lui s-a frânt o parte din universul în care a crescut: lumea poveștilor de la țară, a oamenilor care au slujit pământul și au prețuit munca ca pe o adevărată „brățară de aur”. Cuvintele ei vorbesc despre respectul pentru neam și despre mândria de a fi urmașa unor țărani răzeși care și-au câștigat locul și via prin truda lor.
„Astăzi l-am condus pe ultimul drum pe Nenea Ionel… unchiul meu drag… Odată cu el a dispărut o lume, o lume în care am copilărit, am crescut mândră de rădăcinile mele de țărani răzeși, care au luptat pentru Ștefan cel Mare și, drept răsplată, acesta le-a dat pământ. Pământ pe care am învățat de la Nea’ Ionel să-l iubesc și să-l respect. M-ai învățat să dau cu sapa, să secer grâul cu secera, să păzesc harbujii, să ies cu vacile la păscut, m-ai învățat că munca înnobilează, nu te coboară, oricare ar fi ea, atunci când o faci cu dăruire totală, fără să aștepți nimic la schimb…”
Artista rememorează omul cald și săritor care își deschidea gospodăria oricui îi trecea pragul. Din mărturia ei reiese că ospitalitatea era o regulă nescrisă în casa lui Nenea Ionel, iar un pahar de „vin negru” din via familiei încheia de fiecare dată întâlnirile cu prietenii și vecinii. Prin aceste amintiri, Loredana trasează portretul unui om așezat, cu bun-simț și cu simțul datoriei, pentru care omenia era mai presus de orice.
Cuvintele Loredanei către unchiul eiÎn mesajul public, Loredana vorbește despre o plecare neașteptată, petrecută într-o zi de Paște, un detaliu care adaugă emoție și simbolistică despărțirii. Ea îi mulțumește unchiului pentru lecțiile de viață primite, își cere iertare că, în iureșul programului încărcat, nu a reușit să petreacă mai mult timp alături de el în ultimii ani și își promite să ducă mai departe, prin ceea ce face, valorile pe care le-a învățat acasă.
„Niciodată nimeni nu pleca din bătătura ta fără să fie omenit și fără să guste din celebrul tău vin negru din via de la Corboaia. Ai plecat pe neașteptate, într-o zi de Paște, când cerurile sunt deschise! Să-ți fie calea luminată și lină după o viață de sacrificii și suferință… să te întâlnești acolo sus cu toți cei din neamul nostru, Palade… și să dați o petrecere în rai cu vin negru de la Corboaia… Iartă-mă că n-am stat mai mult cu tine în ultimii ani, tot timpul pe fugă cu treburi care păreau importante. Îți mulțumesc, Nenea Ionel! Te voi iubi mereu… Odihnește-te în pace!”
Mărturia cântăreței pune în lumină legătura strânsă dintre generații și recunoștința față de înaintași. Ea descrie, cu o sinceritate apăsată, cum munca făcută cu devotament și respectul pentru pământ pot deveni repere pentru o viață întreagă, dincolo de scena pe care este obișnuită să urce. Ecoul acestor cuvinte vorbește despre importanța lucrurilor simple – uneltele din curte, brazda proaspăt întoarsă, gospodăria primitoare – și despre felul în care ele clădesc caractere.
În această atmosferă de dor și aducere-aminte, imaginea „vinului negru de la Corboaia” rămâne ca un simbol al locului de obârșie, al serilor petrecute în familie și al poveștilor spuse la ceas de tihnă, așa cum și le-au trăit odinioară oamenii din sat.