Elena Udrea dezvăluiri neașteptate despre perioada petrecută în detenție.vezi in comentarii
Elena Udrea încearcă să recupereze timpul pierdut alături de fiica sa, Eva, după anii petrecuți în spatele gratiilor. Fosta „blondă de la Cotroceni” își dedică acum fiecare zi creșterii și sprijinirii micuței, pe care o duce la școală și la activitățile extrașcolare.
Una dintre pasiunile Evei este canto, iar Udrea spune că fetița are o voce deosebită. Amuzată, ea a povestit că a descoperit și ea un strop de talent muzical, chiar în penitenciar, când a cântat în corul bisericii.
„Eva cântă foarte frumos, nu știm pe cine moștenește. Deși și eu mi-am descoperit oaresce talent cântând în corul bisericii din penitenciar. Mai face înot și, probabil, va încerca și alte activități. Eu nu vreau să îi încarc programul, prefer să se joace și să se bucure de copilărie”, a declarat Elena Udrea.
O rutină centrată pe fiica ei
Udrea a recunoscut că cea mai mare suferință din perioada detenției a fost despărțirea de Eva. Acum, eliberată, își organizează programul astfel încât să fie prezentă în viața fiicei ei în fiecare moment important.
„La 08:30 Eva începe orele și termină la 17:00. Între timp îmi rezolv activitățile, de obicei de acasă sau în Corbeanca, și vin în București doar de una-două ori pe săptămână. Nu mai îmi pierd timpul cu lucruri ori oameni care nu contează cu adevărat. Merg să o iau de la școală și o duc la canto și dans. Încerc să recuperez tot ce am pierdut”, a explicat aceasta.