Tragedie la Jocurile Mondiale Chengdu 2025 S-a stins din viață la 29 de ani după patru zile de comă
Lumea sportului este în doliu după moartea lui Mattia Debertolis, unul dintre cei mai valoroși sportivi italieni de orientare. Avea doar 29 de ani și a încetat din viață marți, 12 august, într-un spital din Chengdu, China, după patru zile de comă.
Mattia Debertolis a murit în China
Debertolis participase vineri la proba de middle distance din cadrul World Games, competiție mondială multisport. Cursa s-a desfășurat în condiții extreme, cu temperaturi de peste 43 de grade Celsius, după cum notează presa din Italia. Cauza decesului nu a fost însă făcută publică până în acest moment.
Dispozitivul GPS pe care îl purta a încetat brusc să mai transmită date, iar echipele de salvare l-au găsit inconștient pe traseu. Transportat de urgență la spital, starea lui a rămas critică, iar, din păcate, organismul nu și-a revenit după șocul suferit.
Ce sport practica Mattia Debertolis
Sportul practicat de Mattia Debertolis, orientarea sportivă (orienteering), combină alergarea în teren accidentat cu navigația folosind o hartă specială și o busolă.
Competițiile se desfășoară, de obicei, prin păduri, dealuri sau zone necunoscute, iar sportivii trebuie să găsească un număr de puncte de control în cel mai scurt timp, alegând singuri traseul optim.
„Nu sunt capabil să descriu în mod adecvat, în cuvinte, tristețea insondabilă pe care o simțim în fața acestei tragice pierderi. Gândurile noastre sunt alături de toți cei care îl plâng pe Mattia. Încurajez comunitatea globală de orientare să-i onoreze memoria”, a declarat Tom Hollowell, președintele Federației Internaționale de Orientare
În memoria sa, mai multe evenimente programate la World Games au fost anulate. Orașul Chengdu organizează a 12-a ediție a competiției în perioada 7-17 august. România a câștigat deja medalia de argint, prin Rareș Cojoc și Andreea Matei, la dans sportiv.