Valentin Sanfira a discutat despre modul în care părinții săi au primit vestea divorțului său de Codruța Filip. Artistul a mărturisit că are o legătură mai strânsă cu mama sa, în timp ce relația cu tatăl său a fost marcată de anumite rețineri. Acesta spera să găsească acasă un refugiu de liniște și înțelegere, mai degrabă decât să fie nevoit să răspundă la întrebări într-o perioadă deja complicată.
Despărțirea celor doi a survenit după patru ani de căsnicie și a surprins pe mulți, mai ales că Valentin Sanfira și Codruța Filip erau percepuți ca un cuplu bine sudat, atât pe scenă, cât și în viața personală. Aceștia păreau a fi foarte compatibili și își construiseră o imagine de cuplu fericit, motiv pentru care vestea divorțului a generat întrebări despre ce s-a întâmplat, de fapt, între ei.
Valentin Sanfira a povestit că, după tumultul emoțional cauzat de despărțire, a simțit nevoia imperioasă de a se întoarce acasă, la familia sa, în căutarea unei stări de liniște. Artistul a recunoscut că, în general, a avut o legătură mai puternică cu mama sa, în mare parte din cauza absenței frecvente a tatălui său, care era implicat în muncă.
Cu toate acestea, conversația avută cu tatăl său înainte de a se întoarce acasă a reprezentat o surpriză plăcută pentru el. Nu a fost întrebat despre detaliile despărțirii, ci a simțit că tatăl său era, în primul rând, preocupat de bunăstarea sa și de modul în care se simțea după toate evenimentele recente.
„Eu am fost mai apropiat de mama, tata fiind plecat mult cu munca pe șantier și cred că băieții în general, că și frații mei la fel, sunt mai apropiați de mama. M-am întors acasă după toată perioada asta nebună cu inima strânsă, deoarece eram sătul de întrebări. Am apreciat foarte mult la tata, am discutat la telefon înainte și m-a întrebat dacă sunt bine (…) Mă așteptam să mă întrebe ce s-a întâmplat, ce am făcut, mi-am imaginat cum ar întreba orice părinte’, a spus Valentin Sanfira, la Terapia frumuseții.
Artistul a explicat și ce anume a făcut ca atitudinea tatălui său să fie cu atât mai apreciată în acest interval. În loc să insiste asupra motivelor care au dus la separarea de Codruța Filip, tatăl său s-a concentrat pe a se asigura că fiul său este bine și nu are nevoie de nimic. Valentin Sanfira a subliniat cât de mult a contat pentru el faptul că tatăl său i-a respectat intimitatea și a ales să rămână alături de el fără a-l pune într-o situație incomodă.
„Tatăl meu m-a întrebat dacă sunt bine, dacă sunt sănătos, dacă am nevoie de ceva să îmi trimită de la țară, doar pe fratele meu l-a întrebat dacă e adevărat și i-a spus că da (…) Am apreciat că a știut să păstreze o limită a bunului simț și că s-a interesat de mine, copilul lui, dacă sunt bine, dacă am tot ce îmi trebuie și că mă știe bine’, a mai adăugat cântărețul.
