România riscă să ajungă la discuții despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu dacă amână în continuare măsurile de refacere a rezervei pe bază de voluntariat, avertizează generalul în rezervă Virgil Bălăceanu. Fostul reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles susține că întârzierile în aplicarea legislației mențin o vulnerabilitate importantă: rezerva operațională îmbătrânește, iar pregătirea multor rezerviști nu mai corespunde cerințelor unei armate moderne.
Generalul, care a condus și Brigada Multinațională din Sud-Est, consideră că exercițiile MOBEX au evidențiat această problemă. În opinia sa, autoritățile trebuie să trateze cu prioritate atât atragerea unor noi rezerviști, cât și actualizarea pregătirii celor aflați deja în evidență.
Bălăceanu critică întârzierea documentelor necesare aplicării Legii nr. 5/2026, care a modificat cadrul privind pregătirea populației pentru apărare. Potrivit explicațiilor sale, actul normativ introduce două instrumente esențiale: serviciul militar voluntar în termen și convocări de pregătire de până la 15 zile pentru rezerva operațională.
Programul voluntar se adresează femeilor și bărbaților cu vârste între 18 și 35 de ani care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă. Pregătirea de bază poate dura până la patru luni, iar participanții ar urma să primească o indemnizație echivalentă cu trei câștiguri salariale medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Generalul susține că normele de aplicare trebuiau aprobate prin hotărâre de Guvern în termen de 90 de zile, până la 9 aprilie. Separat, pentru ordinul ministrului Apărării referitor la organizarea recrutării, selecției și pregătirii, el indică un termen de 180 de zile, care ar fi ajuns în luna iulie.
În aceste condiții, Bălăceanu respinge explicația potrivit căreia caracterul interimar al Guvernului ar fi împiedicat adoptarea normelor. El arată că demiterea Executivului a intervenit pe 5 mai, după termenul pe care îl invocă pentru aprobarea hotărârii.
Din perspectiva sa, responsabilitatea pentru întârziere trebuie discutată atât la nivelul Ministerului Apărării, cât și al premierului, Secretariatului General al Guvernului și comisiilor parlamentare de apărare.
Bălăceanu consideră că proiectele documentelor de aplicare ar fi trebuit pregătite încă din perioada adoptării legii. Astfel, după publicarea acesteia, obținerea avizelor și aprobarea măsurilor ar fi putut fi realizate într-un interval scurt.
El subliniază că procesul legislativ durase deja mai bine de trei ani, iar o nouă amânare afectează refacerea rezervei. Potrivit declarațiilor sale, Ministerul Apărării planificase și bugetase 3.500 de locuri pentru soldații gradați voluntari în termen.
Generalul ridică și întrebarea dacă întârzierea programului a avut legătură cu economii bugetare. Acesta evocă posibilitatea ca fondurile destinate pregătirii și indemnizațiilor să nu fi fost cheltuite pentru a contribui la reducerea deficitului. Ipoteza este formulată de Bălăceanu ca suspiciune și solicitare de explicații, fără a fi însoțită în material de o confirmare oficială.
În privința rezervei existente, generalul atrage atenția asupra vârstei celor care au efectuat stagiul militar înainte de suspendarea serviciului obligatoriu, în 2007. El menționează că soldații și gradații rămân în evidență până la 55 de ani, iar cadrele militare în rezervă până la 63 de ani.
Pe măsură ce aceste categorii ies din evidență, înlocuirea lor devine tot mai presantă. Problema nu privește doar numărul rezerviștilor, ci și adaptarea cunoștințelor acestora la echipamentele și cerințele actuale.
Bălăceanu spune că, la MOBEX București–Ilfov, prezența a depășit 90%, însă participarea ridicată nu elimină dificultățile legate de vârstă și pregătire.
Totodată, el face o distincție între verificarea evidenței militare și instruirea propriu-zisă. În explicația sa, MOBEX are în principal rolul de a verifica situația rezerviștilor, în timp ce convocările de până la 15 zile ar permite pregătirea efectivă a rezervei operaționale.
În legătură cu relatările despre armamentul folosit la exerciții, generalul apreciază că unele afirmații au fost exagerate. El respinge ideea utilizării unor arme dinaintea Primului Război Mondial, dar recunoaște prezența unor modele vechi, în funcție de dotarea unităților care au organizat instruirea.
Bălăceanu consideră că întrebarea importantă privește stadiul programului de modernizare a armamentului individual. El solicită clarificări privind contractarea, testarea și eventuala producție la Cugir, precum și fabricarea muniției la Sadu.
O altă întârziere semnalată vizează modificarea Legii nr. 270 privind statutul rezerviștilor voluntari. Generalul susține că actualizarea acesteia și aplicarea noului program ar fi trebuit să permită desfășurarea în paralel a mai multor forme de recrutare și pregătire.
În opinia sa, autoritățile au pierdut timp important pentru întinerirea rezervei, fără să valorifice suficient soluțiile bazate pe voluntariat.
Reintroducerea serviciului militar obligatoriu este prezentată de Bălăceanu ca un posibil risc al continuării acestor întârzieri, nu ca o decizie anunțată. El avertizează că o asemenea variantă ar presupune costuri mai mari și ar ridica întrebări privind acceptarea ei de către tinerii care ar trebui să efectueze stagiul.
Generalul cere explicații pentru nerespectarea termenelor pe care le invocă și pentru blocarea măsurilor de recrutare voluntară. Mesajul său este că refacerea rezervei trebuie începută prin aplicarea instrumentelor deja prevăzute, înainte ca lipsa unor rezultate să împingă dezbaterea către soluții mai costisitoare.