Luni, 12 octombrie, Călin Georgescu este dus la mai multe audieri, în trei instituții diferite, fiind o zi foarte importantă pentru dosarele în care este implicat.
Luni dimineață, fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost adus la Tribunalul București, unde magistrații analizează cererea sa cu privire la modificarea măsurii preventive dispuse în dosar. Călin Georgescu a solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar, așa că luni află dacă scapă sau nu de închisoare. Amintim că Georgescu a contestat deja arestul, iar magistrații au respins solicitarea acestuia.
La instanță au fost prezenți și avocații lui Georgescu, iar în fața clădirii s-au adunat mai mulți susținători. Momentan, judecătorii au rămas în pronunțare.
Ulterior, Călin Georgescu a fost dus la DIICOT, unde asistă la perchezițiile informatice. Concret, procurorii descarcă date de pe cele 27 de dispozitive care au fost luate din casa acestuia. De asemenea, se caută în telefoanele confiscate date care ar putea indica ce s-a întâmplat cu banii transferați de Răzvan Leu.
La ora 12:00, Călin Georgescu este așteptat la Curtea de Apel București, unde este programat un nou termen în dosarul în care este cercetat pentru tentativă de lovitură de stat.
Călin Georgescu este arestat preventiv din 29 septembrie. Duminică, 11 octombrie, acesta a transmis un nou mesaj pe pagina sa de Facebook pentru susținătorii săi.
„Vă mulțumesc! Deși nu vă văd, pe unii vă aud, iar pe alții vă simt. Nici distanța, nici zidurile nu pot despărți oamenii uniți în această Lucrare”, a scris acesta.
Luni, 12 octombrie, Călin Georgescu este dus la mai multe audieri, în trei instituții diferite, fiind o zi foarte importantă pentru dosarele în care este implicat.
12 octombrie 2026 12:03 Tribunalul București decide marți ce se întâmplă cu Georgescu Tribunalul București a amânat pentru marți decizia în cazul lui Călin Georgescu, care află atunci dacă rămâne sau nu după gratii. Cererea s-a judecat în cursul zilei de luni de către judecătorul…
Scene neașteptate la audierea lui Vlad Bălțățeanu. Iubitul Valentinei nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor.
Un cuvânt aparent simplu din limba română a reușit să provoace un adevărat val de reacții pe internet. Este vorba despre substantivul „supat”, definit în dicționare ca spațiul dintre pat și dușumea.
Această explicație, prezentă atât în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cât și în Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM 3), a stârnit numeroase glume, dar și critici vehemente din partea internauților. Mulți utilizatori s-au arătat revoltați, susținând că includerea…
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani și cum reușește să se mențină în formă. Fostul premier continuă să muncească: “Mă bucur că…
