Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 — Ce vrea să spună? am întrebat.
Mark și-a trecut mâna peste față.
— Jen, nu acum.
— Ba exact acum.
Claire încă purta șorțul.
— Hai, Mark. Tot trebuia să afle.
— Claire, am spus, ce trebuia să aflu?
Ea s-a uitat la mine aproape mulțumită.
— Acum câteva luni i-am spus lui Mark că am făcut o greșeală când am divorțat.
Am simțit că mi se strânge stomacul.
— Ce fel de greșeală?
— Că l-am lăsat.
Am întors capul spre soțul meu.
— Mark?
El nu mă privea.
— I-am spus că îl vreau înapoi, a continuat Claire.
În jurul mesei nu se mai auzea nimic.
— Și tu ce i-ai spus? l-am întrebat.
— Jen…
— Uită-te la mine.
A ridicat în sfârșit ochii.
— O vrei înapoi?
Tăcerea lui a durat suficient cât să înțeleg răspunsul înainte să-l aud.
— Da.
Mi-am prins mâna de spătarul unui scaun.
Nu Claire mă făcuse să mă simt musafiră în propria casă.
Mark o lăsase.
— Atunci de ce mai ești căsătorit cu mine?
— Pentru că ești însărcinată.
Am rămas nemișcată.
— Asta nu este un răspuns.
— N-aveam de gând să plec acum. Voiam să aștept până după naștere.
Claire s-a apropiat de el.
— Era mai bine pentru copil.
M-am uitat la ea.
— Copilul meu nu este treaba ta.
Zâmbetul ei s-a schimbat.
— Va fi și treaba mea.
— Poftim?
Claire și-a pus mâna pe brațul lui Mark.
— Dacă eu și Mark vom fi din nou împreună, evident că voi face parte din viața copilului.
— Claire, ajunge, a spus Mark.
Dar ea nu s-a oprit.
— Am vorbit deja despre asta. Un copil are nevoie de stabilitate, de program, de o casă bine organizată…
Am început să râd.
Nu pentru că era ceva amuzant.
— Tu îmi explici mie de ce are nevoie copilul pe care îl port?
— Nu asta am spus.
— Ba exact asta faci.
Claire și-a ridicat bărbia.
— Mark mi-a povestit destule.
M-am întors spre el.
— Ce i-ai povestit?
— Nimic important.
— Spune-mi.
— Jen, nu transforma asta într-un scandal.
Atunci prietena mea Tessa s-a ridicat de la masă.
— Cred că scandalul exista înainte să afle Jen de el.
Claire a pufnit.
— Nu te băga.
— Sunt prietena ei și sunt în casa ei. O să mă bag.
Mark a ridicat vocea:
— Gata!
Dar Claire părea convinsă că deține controlul.
— Jen, adevărul este că tu deja ești copleșită. Mark mi-a spus. Nu te descurci cu casa, plângi din orice, uiți lucruri…
— Sunt însărcinată.
— Exact.
Am simțit cum îmi îngheață mâinile.
— “Exact” ce?
Claire a făcut un pas spre mine.
— Dacă lucrurile ajung urât după despărțire, toate astea contează.
— Ce lucruri?
Mark s-a întors spre ea.
— Claire, taci.
Tonul lui m-a speriat mai mult decât cuvintele ei.
— Ce lucruri, Mark?
— Nimic.
— Claire?
Ea a zâmbit.
— Custodia.
Pentru câteva secunde am avut impresia că n-am auzit bine.
— Ce-ai spus?
— Claire! a izbucnit Mark.
— Nu, las-o, am spus. Vreau s-o aud.
Claire și-a încrucișat brațele.
— Dacă după naștere vă despărțiți și Mark consideră că nu faci față, poate cere ca băiatul să petreacă mai mult timp cu el.
— Nici măcar nu s-a născut.
— Tocmai de aceea trebuie gândit din timp.
M-am uitat la Mark.
— Ai discutat cu ea despre cum să-mi iei copilul?
— Nu ți-l ia nimeni.
— Atunci spune-i că minte.
Mark a tăcut.
— Spune-i.
— Am vorbit doar despre posibilități.
Mi s-au înmuiat genunchii.
Tessa s-a apropiat de mine.
— Stai jos.
— Nu.
Nu voiam să-mi iau ochii de la Mark.
— Ce posibilități?
— Jen, orice tată se gândește la ce s-ar întâmpla dacă relația nu merge.
— Relația noastră “nu mergea” și eu nu știam?
N-a răspuns.
Atunci, de la celălalt capăt al mesei, Daniel s-a ridicat.
Era unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Mark.
— Despre asta era vorba?
Mark s-a întors brusc.
— Dane, nu te băga.
— Despre ce vorbești? am întrebat.
Daniel părea că regretă deja că deschisese gura.
— Acum câteva săptămâni, Mark m-a întrebat ceva.
— Ce?
— Mi-a spus că este ipotetic.
Mark a făcut un pas spre el.
— Termină.
Daniel nu s-a mișcat.
— M-a întrebat ce șanse ar avea un tată să obțină mai mult timp cu copilul dacă mama “nu face față”.
Am simțit mâna Tessei pe brațul meu.
— Ai întrebat asta?
— A fost o întrebare!
— Despre copilul nostru.
— Nici măcar n-am vorbit cu un avocat!
— Dar te-ai gândit la asta.
Claire a intervenit:
— Și ce dacă? Un tată are drepturi.
— N-am spus că nu are.
— Atunci nu te mai comporta de parcă plănuim o crimă.
M-am întors spre ea.
— Tu tocmai mi-ai spus că soțul meu te vrea înapoi, că după ce nasc o să mă părăsească și că voi doi ați discutat deja despre copilul meu.
— Copilul lui Mark.
— Copilul nostru.
— Exact. Al vostru. Iar dacă Mark va fi cu mine, copilul va petrece timp și în casa noastră.
Casa noastră.
A spus-o atât de firesc încât mi s-a făcut rău.
— V-ați ales și casa?
Claire n-a răspuns.
A fost suficient.
Tessa s-a întors spre Mark.
— Tu auzi ce spune?
— Claire încearcă doar să explice…
— Nu, a spus Daniel. Nu mai face asta.
Mark s-a uitat la el.
— Ce?
— Nu mai explica fiecare lucru pe care îl spune ea.
Claire a râs.
— Daniel, îl cunoști pe Mark de ani întregi. Cu cine crezi că ar trebui să ții?
— Cu adevărul.
Claire și-a pierdut pentru prima dată zâmbetul.
— Serios?
— Da.
Apoi Daniel s-a uitat la mine.
— Dacă vei avea nevoie să confirm ce mi-a spus Mark, o voi face.
Tessa a spus imediat:
— Și eu voi spune exact ce am auzit în seara asta.
Unul dintre verii lui Mark a ridicat mâna.
— Și eu.
Soția lui Daniel a dat din cap.
— La fel.
Claire s-a uitat în jurul mesei.
— Nu pot să cred.
— Ce anume? a întrebat Daniel. Că oamenii nu vor minți pentru voi?
Mark și-a trecut mâinile prin păr.
— Nimeni nu i-a cerut nimănui să mintă!
— Nu încă, a spus Daniel.
Atunci am înțeles că nu mai aveam nimic de discutat în seara aceea.
Mi-am scos telefonul.
Mark s-a apropiat.
— Ce faci?
— Îmi notez cine a fost aici.
— Jen, termină.
— Nu.
Pentru prima dată în seara aceea, vocea mea nu tremura.
— Mâine voi vorbi cu cineva care știe ce trebuie să fac mai departe. Iar până atunci, tu nu mai vorbești despre mine sau despre copilul nostru cu Claire.
— Sunt tatăl copilului!
— Știu. Tocmai de aceea vreau să știu exact ce drepturi și obligații avem amândoi.
Claire și-a desfăcut șorțul.
— E ridicol.
M-am uitat la ea.
— Nu. Ridicol a fost șorțul.
L-am luat de pe masă și i l-am întins din nou.
— Păstrează-l.
Apoi m-am uitat la Mark.
— Și dacă pe ea o vrei, păstreaz-o și pe ea în viața ta.
— Jen…
— Dar copilul meu nu este premiul vostru de împărțit după ce eu nasc.
Mi-am luat geanta.
Tessa a venit cu mine.
În următoarele zile n-am mai discutat singură cu Mark despre despărțire.
Mi-am luat consiliere juridică și am păstrat mesajele și orice comunicare relevantă.
Daniel și ceilalți invitați mi-au confirmat că, dacă va fi nevoie, vor spune exact ce au auzit la masă.
Mark a încercat mai întâi să susțină că totul fusese “scos din context”.
Claire a fost mai puțin prudentă.
Mi-a trimis un mesaj în care îmi spunea că ar trebui să “accept realitatea” și că ea și Mark puteau să-i ofere copilului “o familie mai stabilă”.
Am păstrat și acel mesaj.
Fiul meu s-a născut câteva luni mai târziu.
Mark era tatăl lui și asta nu aveam de gând să neg sau să folosesc împotriva lui.
Dar nici nu aveam să accept ca planurile lui cu Claire să fie prezentate drept ceva normal.
Despărțirea noastră a devenit oficială.
Tot ce ținea de copil a fost stabilit prin procedurile legale potrivite și pe baza interesului lui, nu după planurile pe care Claire și le făcuse la masa mea.
Claire nu a devenit “mama” copilului meu.
Iar eu nu am fost declarată incapabilă pentru că nu încălzeam farfuriile sau pentru că mutasem lingurile într-un alt sertar.
La mult timp după acea seară, am găsit șorțul alb într-o cutie cu lucruri rămase de la petrecere.
M-am uitat la el și aproape am râs.
Îl luasem atunci ca să-i dau o lecție lui Claire.
În schimb, șorțul acela făcuse ceva mult mai important.
Îi dăduse suficientă încredere încât să spună cu voce tare ceea ce ea și soțul meu ar fi preferat să aflu mult mai târziu.