Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Cătălin s-a uitat la mine.
Apoi la telefon.
“Cum adică pe numele cui?”
“Exact ce am întrebat.”
Simona a râs.
“Doamne, Elena, iar încerci să pari importantă?”
N-am privit-o.
“Cătălin?”
El s-a îndreptat în scaun.
“Firma folosește serverul pe care ai mutat sistemul atunci.”
“Corect.”
“Dar este al firmei.”
“Nu.”
La masă s-a făcut liniște.
Cătălin a clipit.
“Cum adică nu?”
“Găzduirea este pe contul meu.”
Am ridicat tokenul metalic.
“Administrarea este a mea.”
Am pus telefonul pe masă.
“Licențele pe care le-am folosit pentru componentele dezvoltate de mine sunt gestionate prin conturile mele profesionale.”
Cătălin se uita la mine de parcă abia atunci începea să înțeleagă.
“Dar noi folosim sistemul de trei ani.”
“Da.”
“Și firma nu plătește nimic?”
“Nimic către mine.”
Privirea lui s-a mutat imediat spre Simona.
Ea și-a încrucișat brațele.
“Pentru că suntem familie.”
Am zâmbit.
“Exact.”
Valentin, contabilul, se făcuse mic pe scaun.
Cătălin s-a întors spre mine.
“Stai puțin. Eu credeam că Andrei a rezolvat cu tine.”
M-am uitat spre soțul meu.
“Și eu sunt curioasă ce a rezolvat.”
Andrei s-a înroșit.
“Eli, nu aici.”
“De ce?”
“Sunt partenerii lui Cătălin la masă.”
“Știu.”
“Atunci nu-l pune într-o situație penibilă.”
Am rămas cu ochii la el.
“Eu îl pun?”
Andrei a oftat.
“Știi ce vreau să spun.”
“Nu. Explică-mi.”
N-a răspuns.
Cătălin și-a trecut mâna peste bărbie.
“Elena, hai să discutăm mâine.”
“Nu este nevoie.”
“Ba cred că este.”
“Eu nu.”
Simona a pufnit.
“Ce mare lucru? Ai instalat niște programe.”
M-am întors spre ea.
“Perfect.”
“Ce?”
“Dacă este atât de simplu, nu aveți nevoie de mine.”
Zâmbetul i-a dispărut puțin.
Am luat telefonul.
“Începând de mâine, nu mai administrez gratuit infrastructura firmei.”
Cătălin s-a ridicat pe jumătate.
“Stai.”
“Vă trimit toate datele companiei și documentația tehnică necesară pentru migrare.”
“Ce migrare?”
“Către furnizorul pe care îl veți alege.”
“Elena, nu poți să pleci pur și simplu.”
“Ba da.”
Am făcut o pauză.
“Nu sunt angajata firmei.”
Valentin s-a uitat spre Cătălin.
“Nu există contract?”
“Niciunul”, am răspuns eu.
Simona a intervenit:
“Pentru că familia nu face contracte între ea!”
“Atunci familia nu poate pretinde nici că m-a angajat din milă cu 1.500 de lei.”
N-a mai spus nimic.
Cătălin s-a așezat.
“De cât timp plătești găzduirea?”
“De trei ani.”
“Cât?”
“În jur de două mii de lei pe lună, în funcție de consum.”
Cătălin a rămas cu ochii la mine.
“Din banii tăi?”
“Da.”
Valentin și-a scos telefonul.
A început să calculeze.
Simona l-a privit iritată.
“Ce faci?”
“Nimic.”
Dar făcea.
Trei ani.
Servere.
Licențe.
Mentenanță.
Ore de intervenție.
Tot ce pentru familia lor fusese doar “Elena stă la calculator”.
Cătălin s-a uitat din nou la mine.
“De ce n-ai spus?”
Am râs fără veselie.
“Am spus.”
“Nu mie.”
“Ție ți-am spus că sistemul are nevoie de mentenanță și că trebuie să facem un contract.”
“Și?”
“Simona mi-a explicat că familia se ajută fără facturi.”
Cătălin s-a întors încet spre soția lui.
Simona a ridicat bărbia.
“Și ce era să fac? Să plătim mii de euro unei rude pentru ceva ce făcea de acasă?”
Atunci Cătălin a închis ochii.
“Simona…”
“Ce?”
“Te rog, taci.”
Era prima dată în seara aceea când cineva îi spunea ei asta.
Am luat geanta de pe spătarul scaunului.
Andrei m-a prins ușor de braț.
“Unde pleci?”
“Acasă.”
“Eli, nu face spectacol.”
Mi-am retras brațul.
“Nu fac.”
“Atunci stai jos.”
“Nu.”
“Elena, este familia mea.”
M-am uitat la el.
“Știu.”
“Și vrei să-i lași cu firma în aer pentru o ceartă?”
“Nu las nimic în aer.”
Am vorbit rar, ca să înțeleagă.
“Le predau datele lor. Le ofer documentația. Le dau un termen pentru migrare.”
“Atunci care este problema?”
“Problema este că după termenul acela nu mai lucrez gratis.”
Andrei a ridicat mâinile.
“Doamne, doar despre bani este vorba?”
M-am uitat la el lung.
“Nu.”
Asta l-a făcut să tacă.
“Despre bani era vorba acum trei ani, când am cerut un contract.”
Mi-am pus geanta pe umăr.
“Acum este despre faptul că sora ta mă umilește în public, minte partenerii firmei despre mine, iar tu îmi spui mie să tac ca să nu vă fac de râs.”
Am plecat.
A doua zi, la nouă dimineața, i-am trimis lui Cătălin un e-mail.
Inventarul sistemelor.
Procedura de export.
Documentația disponibilă.
Lista serviciilor.
Și termenul până la care urma să păstrez infrastructura activă pentru migrare.
Treizeci de zile.
La 9:17 m-a sunat.
“Elena, am citit.”
“Bine.”
“Treizeci de zile nu sunt suficiente.”
“Pentru o firmă specializată sunt.”
“Am vorbit deja cu una.”
“Și?”
A tăcut.
“Și?”
“Mi-au cerut foarte mult.”
“Pentru ce?”
“Pentru audit, migrare și preluare.”
“Cât?”
“Nu contează.”
Am zâmbit.
“Ba cred că acum contează.”
A oftat.
“Aproape o sută cincizeci de mii de lei pentru preluare și reconstrucția unor componente.”
N-am spus nimic.
“Și după aceea abonament lunar.”
“Cât?”
“Mai mult decât credeam.”
“În jur de zece mii?”
A urmat o tăcere.
“Da.”
Am lăsat câteva secunde să treacă.
Apoi am spus:
“Dar Simona spunea că este un program gratuit pe care îl instalează orice licean.”
Cătălin a oftat.
“Elena…”
“Poate găsiți un licean.”
“Știu că ești supărată.”
“Nu mai sunt.”
“Atunci hai să facem un contract.”
Am rămas tăcută.
“Îți plătesc.”
“Nu.”
“Spune tu suma.”
“Nu vreau.”
“De ce?”
“Pentru că nu mai vreau să lucrez cu familia.”
Cătălin n-a insistat.
Înainte să închidă a spus doar:
“Am fost un idiot.”
“Nu tu ai spus cele mai urâte lucruri.”
“Dar am beneficiat de situație.”
Asta era adevărat.
“Da.”
“Îmi pare rău.”
Am închis.
Credeam că partea cea mai grea se terminase.
Nu se terminase.
Andrei a venit acasă seara.
A trântit cheile pe comodă.
“Mulțumită?”
Eram la laptop.
“De ce?”
“Cătălin trebuie să scoată o avere ca să mute sistemul.”
“Știu.”
“Și firma externă spune că o lună este foarte puțin.”
“Le-am spus că pot discuta despre o extensie contra cost.”
“Contra cost.”
A râs.
“Normal.”
Am închis laptopul.
“Andrei, ce vrei?”
“Să te comporți ca un om normal.”
“Definește normal.”
“Să nu distrugi o familie pentru că Simona are gura mare.”
M-am uitat la el.
“Eu distrug familia?”
“Știi ce vreau să spun.”
“Din nou, nu. Explică-mi.”
A început să se plimbe prin sufragerie.
“Simona este proastă. Bine? A spus niște lucruri urâte.”
“Și tu?”
“Eu ce?”
“Tu ce ai făcut?”
“Ți-am spus să nu faci scandal.”
“Exact.”
“Pentru că eram în fața partenerilor lui Cătălin!”
“Și când sora