Ilie Năstase, dorință Ș0CANTĂ: „Sper să m0ară Isărescu înaintea mea ca să…”

Ilie Năstase a lansat un nou atac la adresa lui Mugur Isărescu, în contextul disputei mai vechi privind Arenele BNR din Cotroceni. Fostul mare tenismen, ajuns la vârsta de 80 de ani, a făcut o declarație tranșantă: spune că și-ar dori să fie înmormântat chiar în acel loc.

Prezent la sala de gimnastică „Nadia Comăneci”, Ilie Năstase a vorbit despre situația Arenelor BNR, dar și despre problemele sportului românesc. Fostul lider mondial consideră că investițiile private au devenit esențiale și l-a oferit drept exemplu pe Ion Țiriac.

Ilie Năstase vrea să fie înmormântat la Arenele BNR Disputa dintre Ilie Năstase și Mugur Isărescu are în centru complexul sportiv din Cotroceni. De-a lungul timpului, fostul campion și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirea față de situația arenelor și de faptul că terenurile nu au fost puse la dispoziție pentru organizarea unui turneu de tenis.

De această dată, Năstase a mers mai departe și a spus că și-ar dori ca locul său de veci să fie chiar la Arenele BNR.

„Eu acolo, la Arenele BNR, doresc să mă îngroape. Dacă nu moare Isărescu, n-o să mă lase, sper să moară înaintea mea, să poată să mă îngroape acolo”, a declarat Ilie Năstase.

Afirmația vine în continuarea criticilor formulate de fostul sportiv în disputa privind complexul din Cotroceni.

Ilie Năstase, critici dure privind situația sportului românesc Fostul mare tenismen a vorbit și despre implicarea statului în susținerea sportului. În opinia sa, dezvoltarea infrastructurii sportive depinde tot mai mult de investițiile făcute de persoane private.

În acest context, Ilie Năstase l-a menționat pe Ion Țiriac și proiectele în care acesta s-a implicat.

„Nu mai vorbiți de statul român. Statul român nu există. România nu mai există în momentul de față. Dacă nu ajută privații, domnul Țiriac ajută foarte mult. A făcut și gimnastică, face și tenis, și bazinul. Noi trebuie să ne bazăm pe privați, că statul nu face nimic”, a declarat fostul sportiv.

Năstase a remarcat și numărul mare de copii prezenți la antrenamente, afirmând că aceștia au șanse să obțină rezultate datorită condițiilor și antrenorilor.

Probleme și în viața personală a lui Ilie Năstase Declarațiile fostului tenismen vin într-o perioadă tensionată și în plan personal. Recent, soția sa, Ioana Năstase, a apelat la Poliție în urma unui conflict verbal și a cerut un ordin de protecție.

Ulterior, Ioana a susținut că neînțelegerile dintre ei nu ar fi avut legătură cu banii și nici cu presupusa sa gelozie.

„Nu are legătură cu banii, cu geloziile față de foste. Am văzut în diverse publicații că aș fi fost eu geloasă, că aș fi reproșat ceva, că ar fi fost vorba despre bani. În primul rând, am și eu venit. Are și el venit”, a declarat Ioana Năstase.

Aceasta a susținut că Ilie ar fi fost gelos inclusiv atunci când ea dorea să își viziteze familia și a afirmat că fostul tenismen ar fi urmărit-o uneori pentru a vedea unde se află.

Ioana Năstase: „Eu am probe” Soția lui Ilie Năstase a vorbit și despre presupuse episoade de agresiune fizică. Acuzațiile îi aparțin Ioanei Năstase și sunt respinse de fostul tenismen.

„De foarte multe ori. Și când spun aceste lucruri, eu am probe. Nu vorbesc aiurea. (…) Eu am trecut peste acele episoade, sperând că se va îndrepta”, a declarat Ioana Năstase.

Aceasta spune că, de-a lungul relației, i-ar fi oferit soțului său libertate și că nu și-ar fi dorit să îl denigreze în spațiul public.

„Sunt o femeie sigură pe mine. Dacă e ceva să fie al meu, este. Dacă nu, nu. (…) I-am dat libertate. I-am dat tot ce și-a dorit el. Tot, absolut tot. L-am respectat”, a mai spus aceasta.

Cum a răspuns Ilie Năstase acuzațiilor Ilie Năstase a prezentat o versiune diferită asupra conflictului și a respins acuzațiile soției sale. Fostul tenismen a susținut că „nu s-a întâmplat nimic” și a contestat modul în care a fost emis ordinul de protecție.

„În primul rând, ordinul de restricție a fost anulat de Judecătoria Constanța. Eu vă spun: s-a dat un ordin greșit, pentru că pe mine nu m-a chemat la poliție să mă întrebe ce s-a întâmplat”, a declarat acesta.

Năstase a respins și afirmația potrivit căreia și-ar fi amenințat soția și s-a arătat nemulțumit de faptul că, potrivit versiunii sale, nu ar fi fost audiat înainte de luarea măsurilor împotriva sa.

Fostul sportiv a făcut referire și la brățara electronică de supraveghere, susținând că ar fi trebuit ascultate ambele părți înainte de luarea unei astfel de măsuri.

În acest conflict, Ilie și Ioana Năstase au prezentat public versiuni diferite asupra evenimentelor. Ioana a formulat acuzații privind comportamentul soțului său, în timp ce fostul campion le-a respins.