Partea a 2-a – Continuarea poveștii 👉 Radu s-a uitat la telefonul meu.
— Închide.
Am rămas cu telefonul la ureche.
— De ce?
— Pentru că nu știi ce faci.
Directorul financiar era încă pe fir.
— Irina? a întrebat el.
Radu s-a apropiat.
— Nu amesteca firma în ce s-a întâmplat între noi.
Atunci am înțeles că văzuse ce aveam deschis pe laptop.
— N-am amestecat nimic. Verific niște cheltuieli.
— La unu noaptea?
— Te deranjează ora sau faptul că le verific?
N-a răspuns.
Am dus din nou telefonul la ureche.
— Te rog să faci verificarea și să nu discuți cu nimeni până dimineață.
— Bine.
Am închis.
Radu a rămas în mijlocul bucătăriei.
— Ai de gând să mă dai afară pentru că m-ai prins cu Bianca?
— Nu.
Pentru o clipă, a părut ușurat.
— Dacă ai folosit banii firmei pentru voi doi, asta e altă discuție.
Fața i s-a schimbat.
— N-am furat nimic.
— Atunci verificarea o să lămurească repede lucrurile.
— Sunt cheltuieli de serviciu.
— Perfect.
Am închis laptopul.
— Atunci n-ai de ce să fii speriat.
A doua zi dimineață, Radu nu s-a dus la birou.
În schimb, a început să dea telefoane.
Primul meu apel a venit de la tata.
— Ce se întâmplă?
I-am povestit ce văzusem în garaj.
A tăcut câteva secunde.
— Cu Bianca?
— Da.
A urmat o înjurătură scurtă.
Apoi i-am spus și despre cheltuieli.
— Aici vreau să fim foarte atenți, a spus tata. Una este ce au făcut ei între ei și alta sunt banii firmei.
— Exact asta vreau și eu.
Până la prânz, directorul financiar găsise suficiente nereguli încât să recomande o verificare independentă.
Nu era încă o dovadă că furaseră bani.
Dar existau hoteluri, mese și deplasări trecute pe firmă pentru care lipseau explicații clare.
Mai multe aveau legătură cu contracte gestionate de Bianca.
În aceeași după-amiază, Bianca a venit la birou.
A intrat direct la mine.
— Chiar faci asta?
— Ce anume?
— Pui oamenii să-mi verifice munca pentru că m-ai văzut cu Radu.
— Nu. Îți verifică munca pentru că există cheltuieli pe care firma trebuie să le justifice.
A trântit geanta pe scaun.
— O să distrugi familia pentru niște facturi?
— Tu chiar vrei să discutăm despre cine a început să distrugă familia?
A tăcut.
Apoi și-a schimbat tonul.
— Radu mi-a spus că între voi se terminase.
— Și l-ai crezut?
— Mi-a spus că urma să plece de acasă.
— Aseară dormea lângă mine.
Bianca și-a ferit privirea.
Pentru prima dată de când o prinsesem, siguranța ei dispăruse.
Dar numai pentru câteva secunde.
— Orice ar fi fost între mine și el, nu ai dreptul să-mi distrugi cariera.
— Nici nu vreau.
Am împins spre ea o copie a unui decont.
— Explică-mi hotelul acesta.
S-a uitat la foaie.
— Întâlnire cu un furnizor.
— Care?
— Nu-mi amintesc.
— Atunci o să verificăm.
A luat foaia și a lăsat-o imediat jos.
— Mama și tata n-o să accepte asta.
Acolo era pârghia ei.
Nu Radu.
Părinții noștri.
Bianca fusese întotdeauna mezina familiei. Cea pentru care trebuia să înțelegem, să iertăm, să mai dăm o șansă.
— Nu le cer să aleagă între noi, i-am spus.
— Ba exact asta faci.
— Nu. Le cer să aleagă dacă regulile firmei se aplică și familiei.
A plecat fără să răspundă.
În următoarele zile, verificarea s-a extins.
Și situația a devenit mai gravă.
Nu toate cheltuielile erau nejustificate.
Dar o parte dintre ele erau.
Weekenduri personale fuseseră trecute drept deplasări de serviciu.
Mese în doi apăreau ca întâlniri cu furnizori.
Mai multe plăți fuseseră direcționate către o firmă de consultanță care nu putea demonstra clar serviciile pentru care fusese plătită.
Iar într-unul dintre documente apărea aprobarea mea.
Numai că eu nu-l aprobasem niciodată.
Când auditorul mi-a arătat semnătura scanată, am simțit că mi se face frig.
— De unde au luat-o?
— Asta încercăm să stabilim.
Am convocat o ședință extraordinară.
Radu și Bianca au venit împreună.
Mama și tata erau deja acolo.
Radu și-a pus dosarul pe masă.
— Înainte să înceapă circul ăsta, vreau să spun ceva.
M-am uitat la el.
— Spune.
— Irina folosește firma ca să se răzbune pentru o problemă personală.
Bianca a intervenit imediat.
— Exact.
Tata și-a ridicat mâna.
— Atunci explicați cheltuielile și terminăm discuția.
Radu a început să vorbească despre clienți, relații comerciale și cheltuieli de reprezentare.
Auditorul l-a oprit de mai multe ori.
Unele explicații puteau fi verificate.
Altele nu se potriveau cu datele.
Când a apărut documentul cu semnătura mea, Radu s-a uitat la Bianca.
Am văzut.
Și tata a văzut.
— Cine a pus semnătura Irinei acolo? a întrebat el.
Bianca a răspuns prima.
— Irina mi-a dat voie de multe ori să semnez acte urgente.
— Nu pentru documentul acesta, am spus.
— Poate ai uitat.
Am scos telefonul.
— În ziua în care a fost trimis eram plecată din țară. Și avem mesajele noastre din ziua aceea. Nu mi-ai cerut nicio aprobare.
Bianca s-a întors spre mama.
— Mamă, chiar o să stai și o să o lași să-mi facă asta?
Mama avea ochii umezi.
— Bianca, spune adevărul.
— Îl spun!
— Atunci spune cine a folosit semnătura surorii tale.
Bianca a tăcut.
Radu a încercat din nou.
— Putem rezolva intern. Nu e nevoie să distrugem viețile tuturor.
M-am uitat la el.
— Ce propui?
— Returnăm cheltuielile care nu pot fi justificate. Bianca pleacă din firmă dacă asta vrei. Eu renunț la funcția de director operațional.
— Și documentul cu semnătura mea?
A tăcut.
— Radu?
— A fost o prostie.
— Cine a făcut-o?
Bianca a izbucnit:
— Eu!
Toată lumea s-a întors spre ea.
— Am avut nevoie de aprobarea ta și nu răspundeai. Am folosit semnătura de pe un document mai vechi. Atât.
Tata și-a lăsat încet ochelarii pe masă.
— „Atât”?
— N-am vrut să fur nimic!
— Atunci de ce firma respectivă a primit bani?
Bianca s-a uitat la Radu.
El nu i-a mai întors privirea.
În clipa aceea am înțeles că alianța lor începea să se destrame.
Cât timp fuseseră doar amanți, se putuseră apăra unul pe altul.
Acum fiecare încerca să vadă cât din vină putea lăsa pe umerii celuilalt.
Auditul a continuat.
Prejudiciul confirmat a fost mai mic decât se temuseră inițial auditorii, dar suficient de mare încât compania să ceară recuperarea banilor și să trimită documentele suspecte mai departe pentru verificările legale necesare.
Radu a fost concediat după finalizarea procedurii interne.
Bianca, la fel.
Părinții mei au votat amândoi pentru aplicarea acelorași reguli care s-ar fi aplicat oricărui alt angajat.
Mama a plâns după ședință.
Dar nu mi-a cerut să opresc nimic.
Divorțul meu de Radu a început în aceeași săptămână.
Ultima dată când am vorbit singuri, a încercat să-mi explice că aventura cu Bianca nu fusese planificată.
— S-a întâmplat, Irina.
— De mai multe ori.
A tăcut.
— Și banii?
— Am făcut niște prostii.
— Și ai continuat să le faci pentru că erai convins că eu n-o să verific niciodată.
— Nu am vrut să ajungem aici.
— Nici eu.
Mi-am scos verigheta și am pus-o pe masă.
— Dar am ajuns.
Cu Bianca n-am mai avut o relație după aceea.
Era sora mea și probabil avea să rămână întotdeauna o parte din familia în care crescusem.
Dar nu mai era o parte din viața mea.
Firma și-a recuperat treptat banii care puteau fi recuperați și și-a schimbat procedurile de aprobare a cheltuielilor.
Eu am rămas acționar majoritar și am început să mă implic mult mai atent în companie.
Nu pentru că voiam să controlez totul.
Ci pentru că înțelesesem cât de scump poate deveni să ai încredere în cineva care se bazează tocmai pe faptul că nu vei pune întrebări.
În seara aniversării mele coborâsem în garaj crezând că îmi uitasem geanta în mașină.
Când m-am întors de acolo, căsnicia mea se terminase.
Iar câteva zile mai târziu, când Radu și Bianca au fost obligați să răspundă pentru ce făcuseră, am luat și eu o decizie definitivă:
Radu nu mai era soțul meu.
Bianca rămânea sora mea doar pe hârtie.
Iar în firma familiei mele, de atunci înainte, nimeni nu mai primea dreptul de a încălca regulile doar pentru că purta același nume cu mine.