DOUĂ NUME pe lista scurtă a lui Nicușor Dan pentru funcția de premier. UDMR ar urma să…

Sorin Grindeanu și Eugen Tomac ar fi rămas pe lista scurtă a președintelui Nicușor Dan pentru funcția de premier, potrivit unor surse politice citate de Gândul. Inițial, în calcule ar fi fost și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, însă numele acestuia ar fi fost scos din cursa pentru Palatul Victoria.

Sursele citate susțin că decizia ar fi fost influențată de faptul că Nazare a făcut parte din Guvernul Bolojan și a susținut măsurile adoptate în perioada respectivă. Cu toate acestea, el ar urma să rămână în viitoarea formulă de guvernare, tot la conducerea Ministerului Finanțelor.

scule365.ro

Alexandru Nazare ar putea rămâne la FinanțePotrivit acelorași informații, Nazare ar beneficia de susținere atât din zona Cotroceniului, cât și din partea unei aripi conservatoare din PNL și a unor lideri PSD.

Acesta ar fi apreciat inclusiv pentru relația cu agențiile de rating și pentru menținerea României într-o zonă favorabilă investițiilor.

Cum s-ar putea forma noua majoritateViitorul Executiv ar urma să fie susținut de PSD, UDMR și Platforma Liberal Conservatoare.

Surse liberale susțin că platforma ar putea primi patru sau cinci ministere și ar pune la dispoziție aproximativ 25 de voturi în Parlament.

UDMR ar urma, la rândul său, să se alăture noii formule politice și să susțină un guvern girat de Nicușor Dan.

În aceste condiții, noua majoritate ar putea ajunge la cel puțin 240 de voturi, peste pragul de 233 necesar pentru învestirea Guvernului.

Negocierile pentru împărțirea ministerelor ar urma să înceapă de luni. Componența exactă nu ar fi încă stabilită, însă ponderea fiecărei formațiuni în viitorul Executiv ar fi deja conturată în mare parte.

Eugen Tomac sau Sorin GrindeanuMiza principală rămâne desemnarea premierului.

Eugen Tomac a mai fost desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru de Nicușor Dan pe 4 iunie 2026, însă și-a depus mandatul zece zile mai târziu, după ce nu ar fi reușit să obțină majoritatea necesară în Parlament.

Potrivit surselor citate, Tomac se află în prezent într-o deplasare în străinătate și ar urma să revină în țară la începutul săptămânii viitoare.

O parte dintre liderii PSD ar prefera desemnarea lui Tomac, considerând că astfel partidul nu ar fi perceput drept principala forță aflată la guvernare. Alte voci din PSD susțin însă că formațiunea ar trebui să își asume în mod direct conducerea Executivului, ceea ce l-ar avantaja pe Sorin Grindeanu.

Desemnarea noului premier ar putea avea loc joi sau vineri, după începerea sesiunii parlamentare.

Potrivit Constituției, candidatul desemnat are la dispoziție zece zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a listei complete a Cabinetului.