Lidia rămase câteva clipe cu privirea pierdută în ceașca de compot, de parcă acolo ar fi căutat răspunsul pe care fiul ei îl aștepta.
— Erik, spune-mi un singur lucru, rosti ea încet. Dacă mâine ți-ar cere încă o sută de mii pentru că „așa se cuvine”, ai plăti?
El nu răspunse.
George își puse cuțitul deoparte și își încrucișă mâinile pe masă.
— Fiule, eu nu mă tem de bani. Am muncit toată viața și, dacă era nevoie să te ajut să începi un drum, o făceam fără să clipesc. Dar există o diferență între a-ți sprijini copilul și a accepta să fii tratat ca un portofel.
Erik își trecu mâna prin păr.
— Clara spune că exagerez. Că mama ei doar vrea să fie sigură că voi putea întreține o familie.
— Și tu ce crezi? întrebă Lidia.
— Nu mai știu ce să cred…
Telefonul vibră pe masă.
Mesaj de la Clara.
„Mama spune că trebuie să luăm o decizie. Dacă acceptați condițiile, continuăm pregătirile. Dacă nu, înseamnă că nu suntem compatibili.”
Erik îi întinse telefonul mamei.
Lidia citi mesajul fără să clipească.
— Nu vă cere să construiți o familie. Vă cere să semnați un contract.
În aceeași seară, Erik îi propuse Clarei să se întâlnească într-un parc unde obișnuiau să se plimbe la începutul relației.
Clara veni punctual, îmbrăcată într-o rochie bleu și cu aceeași expresie calmă care o făcuse mereu greu de citit.
— Ai vorbit cu părinții tăi?
— Am vorbit.
— Și?
— Vreau să vorbesc cu tine, nu cu mama ta.
Clara își încrucișă brațele.
— Te ascult.
— Dacă mâine am avea doar un apartament mic și salarii obișnuite, ai mai vrea să te căsătorești cu mine?
Ea ezită o fracțiune de secundă.
— Nu despre asta este vorba.
— Ba exact despre asta este vorba.
Se uită drept în ochii ei.
— Eu m-am îndrăgostit de femeia care râdea când ne prindea ploaia în drum spre casă. Nu de cineva care îmi trimite liste cu sume de plată.
Clara inspiră adânc.
— Erik, trebuie să înțelegi că mama știe cum funcționează lumea. Un bărbat trebuie să demonstreze că poate oferi siguranță.
— Siguranță sau lux?
— Este același lucru.
El clătină încet din cap.
— Nu. Siguranța înseamnă să știi că omul de lângă tine rămâne chiar și când lucrurile merg prost. Luxul înseamnă să plece dacă nu-i mai poți îndeplini pretențiile.
Clara își coborî privirea.
— Mama spune că familia ta ne judecă.
— Nu. Familia mea încearcă să mă protejeze.
Pentru prima dată, liniștea dintre ei deveni apăsătoare.
— Dacă renunțăm la toate cerințele? întrebă Erik. Facem o nuntă simplă. Fiecare contribuie cu cât poate. Începem de la zero, împreună. Tu și eu. Fără liste. Fără condiții.
Clara ridică încet privirea.
— Mama nu va accepta niciodată.
— Eu nu te-am întrebat ce acceptă mama ta.
Ea rămase tăcută.
Telefonul îi sună.
Pe ecran apărea numele: „Mama”.
Clara privi apelul câteva secunde, apoi răspunse.
— Da, mamă…
Vocea lui Yvonne se auzea atât de tare, încât și Erik distinse câteva cuvinte.
— Ei? Au cedat?
Clara închise pentru o clipă ochii.
— Încă discutăm.
— Nu ai ce discuta! Ori acceptă, ori pleci! Dacă începi căsnicia făcând compromisuri, toată viața vei pierde.
Erik făcu un pas înapoi.
Nu pentru că îl surprinseseră cuvintele.
Ci pentru că înțelese că, în relația lor, nu fuseseră niciodată doar doi.
Clara închise apelul și rămase nemișcată.
— Îmi pare rău, spuse ea încet.
— Pentru ce?
— Pentru că nu pot să-mi dezamăgesc mama.
Erik zâmbi trist.
— Iar eu nu pot să-mi dezamăgesc viitoarea familie. Și speram că aceea vom fi noi doi.
Scoase inelul de logodnă din buzunar.
Îl privi câteva clipe, apoi îl așeză în palma ei.
— Nu renunț la tine pentru bani, Clara. Renunț pentru că, ori de câte ori trebuie să alegi între noi și mama ta, nu mă alegi niciodată pe mine.
Lacrimile îi umplură ochii, dar nu încercă să-l oprească.
Erik se întoarse și plecă încet pe aleea parcului.
În acea seară, când ajunse acasă, Lidia îl aștepta pe terasă, cu două căni de ceai.
Nu îl întrebă nimic.
Îl îmbrățișă doar, iar el, pentru prima dată după multe zile, își lăsă capul pe umărul mamei.
— Îmi pare rău, mamă…
— Pentru ce?
— Că am crezut că dragostea trebuie cumpărată.
Lidia îi mângâie ușor obrazul.
— Nu, dragul meu. Dragostea adevărată nu vine cu factură. Iar omul care te iubește nu-ți face lista cu ceea ce valorezi. El construiește alături de tine, cărămidă cu cărămidă, chiar dacă la început aveți doar o fundație și multă speranță.