Reforma sistemului sanitar Ce măsuri propun Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete pentru eficientizarea spitalelor din România .vezi in comentarii

Guvernul anunță un pachet amplu de măsuri pentru reformarea sistemului de sănătate, vizând reducerea cheltuielilor nejustificate, creșterea calității serviciilor și responsabilizarea conducerilor spitalelor. Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, au prezentat direcțiile strategice pe care le vor implementa în perioada următoare.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că sistemul sanitar românesc a ajuns la un prag critic:

„Cheltuielile cu sănătatea au ajuns la 16% din veniturile bugetului de stat – o proporție nesustenabilă. În 2024 avem un buget de 77 de miliarde de lei, iar pentru a acoperi restanțele, e nevoie de o rectificare de cel puțin 10 miliarde.”

Totodată, el a subliniat că această creștere bugetară nu se reflectă în servicii mai bune pentru pacienți:

„Sunt spitale unde 80-90% din buget se duce pe salarii, iar pentru medicamente, curățenie și aparatură rămân fonduri minime. Unele spitale există mai degrabă pentru angajați, nu pentru pacienți.”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a enumerat o serie de disfuncționalități sistemice:

„Reforma nu înseamnă tăieri pentru pacienți. Din contră, înseamnă eficiență, performanță și direcționarea corectă a banilor. Avem medici excepționali, care fac gărzi peste program, iar pentru ei construim acest sistem. Cei care spun că nu se poate, să lase locul celor care pot.”