…iar eu te credeam. În fiecare seară. Fără să pun întrebări.
Marina a tăcut. Tăcerea s-a lăsat grea, ca o pătură udă. Paul privea masa, evita să-i întâlnească privirea.
— Am tăcut de prea multe ori, Paul, a continuat ea încet. Am trecut peste glume, peste cheltuieli, peste „lasă că rezolv eu”. Am muncit nopți întregi ca să ținem casa asta pe linia de plutire. Și nu m-am plâns.
Paul și-a trecut mâna prin păr.
— Ioana a avut o perioadă grea… a început el, nesigur.
— Știu, l-a întrerupt Marina. Dar perioada grea nu-ți dă dreptul să minți și să profiți. Nici pe tine, nici pe ea.
S-a ridicat și s-a dus la geam. Bucureștiul zumzăia jos, nepăsător. Oamenii mergeau la muncă, grăbiți, cu problemele lor. Nimeni nu știa ce se rupea, încet, într-o sală de ședințe.
— Am blocat cardul pentru că trebuia, a spus ea, fără să se întoarcă. Pentru că dacă nu o făceam, aș fi fost complice.
— Și eu? a întrebat Paul, cu voce joasă. Eu ce sunt?
Marina s-a întors spre el.
— Tu ești soțul meu. Sau cel puțin așa credeam. Dar azi ai intrat peste mine la muncă, ai țipat, m-ai umilit în fața colegilor, fără să mă întrebi o secundă ce s-a întâmplat cu adevărat.
Paul a înghițit în sec.
— N-am vrut…
— Ba ai vrut. Ai ales partea ei, fără să asculți. Asta doare.
A urmat o pauză. Lungă. Apăsătoare.
— Ce faci acum? a întrebat el, în cele din urmă.
Marina și-a luat geanta.
— Acum mă întorc la birou. Îmi termin treaba. Iar diseară… diseară vom vorbi acasă. Calm. Ca doi oameni maturi. Fără țipete. Fără acuzații.
Paul a dat din cap, încet.
— Și cu Ioana?
— Ioana va trebui să învețe să trăiască din ce câștigă. Sau să-și caute cu adevărat un loc de muncă. Ajutorul meu s-a terminat.
Când Marina a ieșit din sală, angajații și-au întors privirea. Elena i-a întins un pahar cu apă. Marina i-a zâmbit slab.
În seara aceea, acasă, au vorbit. Au spus lucruri grele. Au plâns. Au tăcut. Dar, pentru prima dată după mult timp, adevărul a stat pe masă.
Două săptămâni mai târziu, Ioana s-a angajat la un birou de contabilitate. Nu era jobul visurilor ei, dar era un început. Darius mergea în continuare la activități. Pe banii mamei lui.
Iar Marina, într-o dimineață banală, bându-și cafeaua caldă, a înțeles un lucru simplu:
Uneori, să spui „ajunge” nu te face o persoană rea. Te face o persoană dreaptă.