Iulia Albu a reacționat elegant după ce fostul ei soț, Mihai Albu, s-a căsătorit cu Elena Nechifor. Creatoarea de modă a subliniat că fiica lor, Mikaela, a fost prezentă la evenimentul important din viața tatălui ei.

„Mikaela nu avea cum să lipsească de la acest eveniment. Casă de piatră, Mihai și Elena. A fost o surpriză frumoasă și neașteptată”, a transmis Iulia Albu într-un mesaj public.

Designerul de pantofi a spus că s-a ocupat personal de detalii importante pentru ziua nunții. El a creat sandalele și geanta purtate de Mikaela, dar și două perechi de pantofi speciali pentru soția sa, Elena – una pentru cununia religioasă și alta pentru petrecere.

„Le-am făcut din suflet. Modele create special pentru ele”, a declarat Mihai Albu.