În clipa aceea, nimeni nu mai respira. Părea că până și muzica se oprise, de parcă toată sala aștepta următorul cuvânt. Marius mi-a luat ușor mâna, dar gestul lui calm ascundea o energie care făcea podeaua să tremure.
Mama făcea un pas înapoi, încercând să-și refacă zâmbetul. Andrei se uita când la mine, când la invitați, ca și cum ar fi încercat să calculeze cât de rău arată totul. Dar era prea târziu. Lumea deja văzuse.
Marius s-a întors spre mulțime.
„Știu că nunta asta e despre unirea a două familii,” a spus el, cu o voce liniștită, dar atât de clară încât ajungea până în ultimul colț al sălii. „Dar există lucruri pe care cei prezenți merită să le știe.”
Inima mi-a urcat în gât. Nu voiam scandaluri, dar în același timp, o parte din mine se simțea, pentru prima dată în viață, apărată.
„Lili,” a continuat el, „nu e servitoare. Și nu e fata pierdută din familie, cum vă place să o prezentați.”
În sală s-a auzit un murmur, ca un val care lovește malul.
Mama a făcut un pas înainte, dar Marius doar a ridicat ușor mâna. Atât i-a trebuit ca să o oprească.
„Adevărul e simplu. Lili e fondatoarea unei companii tech care s-a vândut cu peste un miliard. O avere pe care a ascuns-o tocmai pentru că familia ei a considerat mereu că singura ei valoare e să tacă și să muncească pentru alții.”
M-am simțit mică, expusă, dar și mai liberă decât fusesem vreodată.
Unele fețe din public s-au luminat de uimire, altele au început să șușotească frenetic. Iar familia Whitford—socrii proaspătului mire—arătau ca și cum cineva le tăiase lumina.
Andrei a ridicat mâna, nervos.
„E ridicol,” a spus el, încercând să pară calm. „Lili exagerează. Ea—”
„Eu am ofertele semnate în portbagaj,” l-a întrerupt Marius, sec. „Dacă vrei le aduc acum.”
Asta l-a redus pe Andrei la tăcere.
Un unchi, probabil amețit de șampanie, a ridicat vocea:
„Și atunci de ce o puneau la muncă?”
Toate privirile au căzut pe mama.
Ea a deschis gura, dar nu a mai scos niciun cuvânt.
Eu am inspirat adânc. Pentru prima dată în viață, nu mă mai temeam.
„Pentru că, la ei în casă,” am spus încet, „iubirea venea doar dacă eram utilă. Dar asta s-a terminat azi.”
Câteva femei din public dădură aprobator din cap. Altele își lipiră palmele de piept, șocate. Bătrânii clătinau din cap ca și cum s-ar fi uitat la o piesă de teatru.
Marius mi-a strâns mâna și a rostit:
„Lili nu mai are nimic de demonstrat aici. Și nici de suferit.”
Apoi s-a întors spre familia mea.
„Iar consecințele, de acum înainte, le veți suporta voi. Pentru tot ce ați făcut.”
Mama părea că vrea să protesteze, dar socrul lui Andrei i-a pus mâna pe umăr, ca și cum îi cerea să tacă. În ochii lui se vedea clar: rușinea nu venea doar din tratarea mea, ci și din faptul că familia în care își lăsase fata se dovedea toxică.
În timp ce toată sala fierbea în șoapte, Marius m-a ajutat să-mi desprind șorțul. A aruncat bucata de material pătat pe o masă, iar sunetul a răsunat ca un final.
Nunta continua, dar pentru mine… viața abia începea.
Am ieșit din sală ținându-l pe Marius de braț, în timp ce oamenii se dădeau instinctiv la o parte. Aerul rece din hol mi-a atins obrazul încă fierbinte. Marius și-a scos batista și mi-a atins ușor pielea.
„N-o să te mai lovească nimeni niciodată,” a spus el.
„Știu,” am răspuns, cu o liniște pe care nu o mai simțisem niciodată.
Când am ajuns în fața hotelului, luminile iahtului lui străluceau peste apă ca un drum deschis. Un viitor pe care nu mi-l imaginasem niciodată, dar pe care începusem, în sfârșit, să-l merit.
Marius m-a privit lung.
„Ești pregătită să ieși, pentru prima dată, din viața pe care au construit-o ei pentru tine?”
Am zâmbit.
„Da. Acum sunt.”
Și am coborât treptele, lăsând în urmă tot ce mă ținuse la pământ. Iar în fața mea, pentru prima dată, se deschidea ceva ce semăna a libertate. A viață. A viitor.
Un viitor al meu. Rezervat mie.