Natalia a rămas în prag, cu geanta încă în mână, privind scena de parcă intrase într-un coșmar.Pe masa din sufragerie erau grămezi de resturi, iar în colț, o pisică vagabondă mânca dintr-o cutie de conserve.
A făcut un pas înainte. Podeaua lipicioasă i-a trosnit sub papuci. A simțit un nod în gât, dar nu de plâns – de furie.
În dormitor, pernele erau aruncate, iar hainele ei – unele preferate – zăceau mototolite pe jos. Pe noptieră, paharul lui Andrei. Pe jumătate plin cu bere.
A închis ochii.Trei luni îndurase. O săptămână plecase. Și totul se prăbușise.
A mers spre bucătărie. Pe frigider era lipită o foaie:„Nu atinge mâncarea. E pentru noi.”Semnată… Ina.
Atunci Natalia a izbucnit în râs. Un râs amar, plin de durere, dar și de eliberare. Și-a șters lacrimile și, pentru prima dată, nu a mai simțit nevoia să se justifice.
A luat un sac de gunoi și a început să strângă. Unul, apoi altul. Zece saci.A aruncat tot – pahare, farfurii, perne, amintiri. Cu fiecare mișcare, simțea că scapă nu doar de mizerie, ci și de rușine.
Când Andrei a venit acasă, s-a oprit în ușă, cu ochii mari:„– Ce faci, Natalia?!”„– Curăț. În sfârșit curăț tot ce trebuia curățat de mult.”
„– Ești nebună! Unde sunt lucrurile mele?”„– Acolo unde trebuiau să fie – la gunoi. Când ți-ai lăsat sora să-mi calce casa în picioare, ai aruncat și tu tot ce construisem împreună.”
Ina a apărut din dormitor, înfuriată, cu părul ciufulit:„– Ai înnebunit, fă?!”Natalia s-a uitat la ea cu o liniște care o dezarma:„– Nu. M-am trezit. Strânge-ți lucrurile și plecați amândoi.”
„– Cum adică plecăm?!” – a râs Andrei nervos.„– Simplu. Eu am plătit chiria, facturile, tot. Tu și sora ta ați plătit doar cu vorbe. Acum plătiți cu plecarea.”
Ina a încercat să o insulte, dar Natalia a deschis ușa larg.„– Afară. Acum.”
Cei doi au ezitat, dar în privirea ei nu mai era loc de discuții. Era acea privire de femeie care a ajuns la capătul răbdării.
Când ușa s-a închis în urma lor, Natalia s-a prăbușit pe podea. Tăcerea din casă era ciudat de plăcută.Și-a strâns părul, s-a ridicat și a început din nou să facă ordine, dar de data asta pentru ea, nu pentru alții.
Două zile mai târziu, casa strălucea.Florile din vază erau proaspete, ferestrele deschise, iar aerul mirosea a curat și a libertate.
Pe masă, mama îi lăsase o foaie:„Fii tare, fata mea. Nu lăsa pe nimeni să-ți calce liniștea în picioare.”
Natalia a zâmbit. A pus o cană de ceai, s-a așezat la fereastră și a simțit că în sfârșit respiră.
Pentru prima dată după mult timp, casa era din nou a ei.Și, mai ales, viața era din nou a ei.
Natalia a rămas în prag, cu geanta încă în mână, privind scena de parcă intrase într-un coșmar.Pe masa din sufragerie erau grămezi de resturi, iar în colț, o pisică vagabondă mânca dintr-o cutie de conserve.
A făcut un pas înainte. Podeaua lipicioasă i-a trosnit sub papuci. A simțit un nod în gât, dar nu de plâns – de furie.
În dormitor, pernele erau aruncate, iar hainele ei – unele preferate – zăceau mototolite pe jos. Pe noptieră, paharul lui Andrei. Pe jumătate plin cu bere.
A închis ochii.Trei luni îndurase. O săptămână plecase. Și totul se prăbușise.
A mers spre bucătărie. Pe frigider era lipită o foaie:„Nu atinge mâncarea. E pentru noi.”Semnată… Ina.
Atunci Natalia a izbucnit în râs. Un râs amar, plin de durere, dar și de eliberare. Și-a șters lacrimile și, pentru prima dată, nu a mai simțit nevoia să se justifice.
A luat un sac de gunoi și a început să strângă. Unul, apoi altul. Zece saci.A aruncat tot – pahare, farfurii, perne, amintiri. Cu fiecare mișcare, simțea că scapă nu doar de mizerie, ci și de rușine.
Când Andrei a venit acasă, s-a oprit în ușă, cu ochii mari:„– Ce faci, Natalia?!”„– Curăț. În sfârșit curăț tot ce trebuia curățat de mult.”
„– Ești nebună! Unde sunt lucrurile mele?”„– Acolo unde trebuiau să fie – la gunoi. Când ți-ai lăsat sora să-mi calce casa în picioare, ai aruncat și tu tot ce construisem împreună.”
Ina a apărut din dormitor, înfuriată, cu părul ciufulit:„– Ai înnebunit, fă?!”Natalia s-a uitat la ea cu o liniște care o dezarma:„– Nu. M-am trezit. Strânge-ți lucrurile și plecați amândoi.”
„– Cum adică plecăm?!” – a râs Andrei nervos.„– Simplu. Eu am plătit chiria, facturile, tot. Tu și sora ta ați plătit doar cu vorbe. Acum plătiți cu plecarea.”
Ina a încercat să o insulte, dar Natalia a deschis ușa larg.„– Afară. Acum.”
Cei doi au ezitat, dar în privirea ei nu mai era loc de discuții. Era acea privire de femeie care a ajuns la capătul răbdării.
Când ușa s-a închis în urma lor, Natalia s-a prăbușit pe podea. Tăcerea din casă era ciudat de plăcută.Și-a strâns părul, s-a ridicat și a început din nou să facă ordine, dar de data asta pentru ea, nu pentru alții.
Două zile mai târziu, casa strălucea.Florile din vază erau proaspete, ferestrele deschise, iar aerul mirosea a curat și a libertate.
Pe masă, mama îi lăsase o foaie:„Fii tare, fata mea. Nu lăsa pe nimeni să-ți calce liniștea în picioare.”
Natalia a zâmbit. A pus o cană de ceai, s-a așezat la fereastră și a simțit că în sfârșit respiră.
Pentru prima dată după mult timp, casa era din nou a ei.Și, mai ales, viața era din nou a ei.