Româncă moartă în Italia după ce a fost de două ori la Urgențe dar a fost trimisă acasă de medici Nu e nimic grav doar stres
O româncă stabilită de zeci de ani în Italia a fost declarată moartă după ce a fost de două ori la Urgențe, dar medicii au trimis-o acasă
Încă o româncă moartă în Italia, după ce sistemul medical a făcut o gafă de proporții. Femeia s-a prezentat cu dureri în piept la spital, însă i s-a spus că nu are nimic și că doar o afectează stresul.
Româncă moartă în Italia, după ce a fost de două ori la Urgențe
Aneta Filipov, în vârstă de 63 de ani, era stabilită de aproape 30 de ani la Schio, provincia Vicenza. Românca a murit în brațele soțului său după ce fusese, anterior, de două ori la Urgențe, la Spitalul Santorso, prezentând simptome de infarct, respectiv dureri în piept și transpirații abundente.
La câteva zile de la al doilea consult, în urma căruia i s-a spus că se simte astfel de la oboseală și stres, Aneta s-a prăbușit în propria casă, în fața soțului său, Moreno Mondin. El a sunat la numărul unic de urgență 118, însă medicii ajunși acasă la cei doi nu au mai putut decât să constate decesul româncei.
În urma decesului, familia a cerut să se facă o anchetă, dat fiind faptul că la analizele de la primul consult au indicat niveluri ridicate de troponină – marker cardiac asociat infarctului – însă medicul de gardă nu a considerat ca fiind îngrijorător acest lucru.
Anchetă după decesul femeii
Și după al doilea consult româncei i s-a spus că poate pleca acasă liniștită, însă la doar câteva ore distanță a suferit un stop cardio-respirator fatal.
În acest caz a fost dispusă o autopsie, dar și ridicarea documentelor medicale care atestă consultul Anetei și indicațiile medicale. Între timp, rudele româncei au depus o plângere penală. Ele au transmis că nu acuză pe nimeni în mod direct, însă vor să afle dacă Aneta a fost tratată corect și dacă ar fi putut fi salvată.