Mihai a rămas cu mâna deasupra plicului. — Ana, spune-mi ce este. — Deschide-l. A rupt încet marginea. Primul lucru pe care l-a scos a fost un teanc de fotografii. În ele era el. Mihai. Cu Maria. În fața hotelului. La restaurant. În mașină. Ținând-o de mână. Într-una dintre fotografii o săruta. Fața lui s-a … Read more
Am recitit propoziția de trei ori. „Eu am plătit pentru ele.” Mi-au tremurat mâinile. Am deschis stickul. Primul fișier era un folder cu fotografii. Le-am recunoscut imediat. Aceleași fotografii care îi distruseseră încrederea lui Marius. Dar apoi am văzut ceva ce nu observasem niciodată. În colțul uneia dintre imagini apărea data. Era cu aproape două … Read more
— Radu mi-a spus, am răspuns eu. La celălalt capăt al telefonului s-a făcut liniște. Apoi Elena a oftat. — Cristina, eu nu am lucrat până în ziua în care l-am născut. Cu aproape două luni înainte de naștere, medicul mi-a spus să stau acasă. Radu a deschis gura, dar nu a spus nimic. Elena … Read more
Bărbatul a încercat să zâmbească. — Doamnă Marinescu, cred că există o neînțelegere. Elena nu i-a răspuns. Ținea telefonul în mână, iar degetul îi stătea deasupra ecranului. — Nu cred. Femeia a făcut un pas spre ușă. Azorel și-a ridicat capul. Nu a lătrat. Doar a privit-o. Femeia s-a oprit imediat. — Ce ați făcut … Read more
Nu am mai avut timp să mă întreb ce însemna acel stick. Polițistul care venise la mine a cerut imediat toate informațiile pe care le aveam despre Radu și a transmis colegilor săi descrierea mașinii lui. Cristina era atât de speriată, încât își strângea mâinile una în alta ca să-și poată controla tremurul. — Mara … Read more
CONTINUAREA Pentru câteva secunde, nimeni nu a mai spus nimic. Lucian stătea între mine și mama lui, privind când spre una, când spre cealaltă. Cristina părea însă convinsă că lucrurile se vor termina exact așa cum își dorea ea. Și-a îndreptat privirea spre fiul ei. — Ei bine, Lucian? Cred că este momentul să-i spui … Read more
Nu am spus nimic. Am rămas în pragul camerei, cu telefonul în mână, înregistrând fiecare secundă. Elena încă zâmbea, iar Mihai stătea lângă ea de parcă totul i s-ar fi părut perfect normal. — Ce faci? m-a întrebat Elena, observând în cele din urmă telefonul. — Nimic. Doar mă asigur că nu voi uita niciodată … Read more
În încăperea aceea, liniștea devenise atât de apăsătoare, încât se auzea până și foșnetul rochiei pe care o țineam în mâini. Narcis făcu un pas înainte și, fără să ridice vocea, spuse: — Sunt soțul Anei. Mama a rămas cu privirea fixată asupra lui. Mătușa Cornelia a clipit de câteva ori, ca și cum tocmai … Read more
Pentru câteva secunde, nimeni nu a mai spus nimic. M-am uitat la bagajele îngrămădite în hol, apoi la Maxim și, în cele din urmă, la mama lui. Am înțeles atunci că, dacă mai ezitam, casa pe care o construisem cu atâta muncă urma să devină locul în care eu aveam să fiu musafir. Mi-am adunat … Read more
— Desigur. M-a privit în tăcere câteva secunde, apoi a zâmbit. — Rochia aceea… vă vine minunat. Am râs stânjenită. — Vă mulțumesc. Sincer, aproape că n-am mai purtat-o. — De ce? Mi-am coborât privirea. — Fiica mea mi-a spus că sunt prea bătrână pentru o rochie ca aceasta. Bărbatul a rămas câteva clipe tăcut. … Read more