Alina închise fermoarul genții și îl privi pentru câteva clipe.
— Nu, Andrei.
Nu merg în gară.
Merg acasă.
— Asta este casa noastră!
— Nu.
Este casa tatălui tău.
Eu doar am locuit aici.
Andrei râse ironic.
— Și unde este „acasă”?
La mama ta?
Alina deschise telefonul.
Intră în aplicația băncii.
Apoi îl întoarse spre el.
— Uite.
Andrei se uită distrat la ecran.
După câteva secunde, zâmbetul îi dispăru.
Soldul contului avea șase zerouri.
— De unde…?
Abia mai putea vorbi.
— Ai câștigat la loto?
Alina clătină din cap.
— În ultimii cinci ani am lucrat de acasă după ce adormea Matei.
Traduceri.
Consultanță.
Proiecte pentru firme din străinătate.
Tot ce câștigam economiseam.
Nu am spus nimănui.
Nici măcar ție.
— Dar… de ce?
— Pentru că, în fiecare lună, tu găseai alt motiv să nu economisim nimic.
Ea făcu o pauză.
— Cineva trebuia să se gândească la viitorul copilului nostru.
În acel moment, socrul intră fără să bată.
— Ei? Și-a revenit?
Andrei îi întinse telefonul fără un cuvânt.
Bătrânul privi ecranul.
Ochii i se măriră.
— Asta… este al tău?
— Da.
— Și ai stat aici?
— Da.
— De ce?
Alina zâmbi amar.
— Pentru că am crezut că sunt într-o familie.
Dar, de fapt, eram doar persoana care plătea, gătea și făcea curat.
Socrul încercă imediat să-și schimbe tonul.
— Alina… hai să discutăm ca oamenii…
— Nu mai avem ce discuta.
Andrei se apropie de ea.
— Putem să luăm un apartament.
Acum avem bani.
Alina îl privi lung.
— Noi?
Ați spus mereu că nu avem.
De fapt, doar tu nu aveai.
Ea ridică geanta.
Îl luă pe Matei de mână.
— Unde mergi?
întrebă Andrei.
— În apartamentul pe care l-am cumpărat acum două luni.
Este aproape gata.
L-am mobilat.
Camera lui Matei este pregătită.
Andrei rămase fără glas.
— Știai?
— Da.
Așteptam doar să văd dacă, măcar o dată, cineva mă va trata ca pe un membru al familiei, nu ca pe un portofel și o menajeră.
Nimeni n-a făcut-o.
Câteva luni mai târziu, Alina și Matei locuiau în noua lor casă.
Andrei a încercat de multe ori să se întoarcă.
Dar ea luase deja cea mai grea decizie.
Într-o zi, în timp ce își ajuta fiul să-și aranjeze jucăriile în camera lui, Matei a întrebat-o:
— Mami, aici este casa noastră?
Ea l-a îmbrățișat și a zâmbit.
— Da.
Pentru că o casă nu este locul în care ești tolerat.
Este locul în care ești respectat.