Rareș a luat lanterna și a coborât singur.
Scările erau din piatră.
Perfect conservate.
Camera subterană era mult mai mare decât își imaginase.
Pe pereți se aflau rafturi din lemn.
În mijlocul încăperii se afla un seif masiv.
Dar nu acesta îi atrăsese atenția muncitorului.
În colțul opus se aflau zeci de cutii metalice sigilate.
Pe fiecare era aplicată aceeași ștampilă:
„Arhiva Primăriei – 1944.”
Rareș a desfăcut una.
Înăuntru nu erau bani.
Nici bijuterii.
Erau mii de documente.
Acte de proprietate.
Testamente.
Registre.
Fotografii.
Documente despre sute de familii din zonă.
Primarul a fost anunțat imediat.
La scurt timp au sosit polițiști, istorici și reprezentanți ai Arhivelor Naționale.
Specialiștii au stabilit că, în ultimele luni ale războiului, arhiva comunei fusese ascunsă în pivnița acelei case pentru a nu fi distrusă.
După moartea proprietarului, existența încăperii fusese uitată complet.
În următoarele luni, sute de oameni și-au recuperat actele originale ale proprietăților.
Mai multe procese vechi de zeci de ani au fost rezolvate datorită documentelor găsite acolo.
Un reporter l-a întrebat pe Rareș:
— Regretați că ați început demolarea?
Bărbatul a privit spre fundația vechii case.
A zâmbit.
— Dacă nu o demolam…
nimeni n-ar fi aflat vreodată ce ascundea.