Culegând lemne din pădure, o femeie a dat din întâmplare peste un elicopter

În scaunul din dreapta stătea un bărbat. Nemişcat. Faţa îi era palidă, iar buzele vineţii. Dar ceea ce a îngheţat-o pe Maria nu a fost trupul, ci geanta deschisă de la picioarele lui.

Bancnote. Multe. Împachetate neglijent, murdare de noroi. Lei. Zeci, poate sute de mii.

Pentru o clipă, i s-au înmuiat genunchii. N-a mai văzut atâţia bani niciodată, nici măcar la televizor. Primul instinct a fost să se retragă, să închidă uşa şi să fugă. Dar ceva a ţinut-o pe loc.

A dus mâna spre gâtul bărbatului. Puls. Slab, dar era. Trăia.

„Doamne…”, a şoptit.

L-a tras cu greu afară din cabină, murdărindu-şi hainele şi mâinile. Omul gemea încet. Avea o rană urâtă la cap şi una la picior. Maria nu s-a gândit mult. A rupt din cămaşa ei, i-a legat rana, exact cum o învăţase bunica.

Drumul înapoi spre cabană a fost un chin. L-a sprijinit, l-a tras, l-a ridicat când cădea. De câteva ori, bărbatul a deschis ochii.„Unde… sunt?”„La mine. Eşti în siguranţă acum”, i-a răspuns simplu.

În cabană, l-a aşezat pe pat, i-a dat ceai fierbinte şi l-a vegheat toată noaptea. Afară, pădurea foşnea liniştită, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dimineaţa, bărbatul şi-a revenit. O chema Andrei. Nu era din zonă. Venise „cu treburi”. Nu a explicat ce fel de treburi, dar nici Maria n-a întrebat.

După câteva zile, când s-a pus pe picioare, a deschis geanta cu bani.„Ăştia sunt ai tăi acum”, i-a spus.Maria s-a uitat lung la el.„Nu-mi trebuie. Eu te-am ajutat pentru că erai om, nu pentru bani.”

Andrei a rămas fără cuvinte.

Înainte să plece, i-a lăsat totuşi un plic.„Pentru cabană. Pentru tine.”

Când a deschis plicul, erau exact 10.000 de lei. Atât cât îi trebuia să repare acoperişul şi să-şi plătească datoriile vechi. Nici mai mult, nici mai puţin.

După ce elicopterul a fost găsit de autorităţi, iar povestea a ajuns la ştiri, Maria nu a apărut nicăieri. S-a întors la pădure, la plantele ei, la liniştea ei.

Unii au spus că a fost o minune.Alţii – o prostie.

Dar Maria ştia un lucru sigur: când faci ce-i drept, fără lăcomie, viaţa îţi dă exact cât ai nevoie. Nici mai mult. Nici mai puţin.