Maria s-a oprit brusc când a observat ceva neobișnuit printre bârnele învechite ale podului. Ascunsă într-un colț întunecat se afla o cutie din metal, iar chiar lângă ea atârna un fir electric aproape dezgolit, ros de șoareci pe o porțiune mare.
Izolația dispăruse aproape în întregime, iar cablul se lovea ușor de lemn ori de câte ori bătea vântul. Din când în când apăreau mici scântei care luminau pentru o clipă întunericul podului.
Un fior i-a străbătut trupul. Deasupra grajdului era depozitat fân uscat, iar o singură scânteie mai puternică ar fi fost suficientă pentru a provoca un incendiu devastator.
Fără să mai piardă nicio clipă, Maria a coborât și a chemat electricianul din sat. După ce acesta a oprit alimentarea cu energie și a înlocuit întreaga instalație deteriorată, a privit-o cu seriozitate.
— Ați scăpat la limită. Dacă problema mai rămânea câteva zile, cel mai probabil focul ar fi cuprins tot grajdul.
Cuvintele lui au făcut-o să-și amintească de cutia ascunsă lângă grindă. S-a întors imediat în pod și a luat-o cu grijă.
Când a ridicat capacul, nu a găsit nici bani și nici obiecte de valoare. Înăuntru erau fotografii îngălbenite de vreme, documentele originale ale gospodăriei și un plic pe care era scris cu litere cunoscute: „Pentru Maria”.
Cu mâinile tremurânde, a desfăcut scrisoarea.
„Dacă ai ajuns să citești aceste rânduri, înseamnă că nu am mai avut puterea să-ți spun unde am ascuns actele. Le-am pus lângă grinda din pod. Voiam să schimb și instalația electrică, fiindcă mi se părea foarte periculoasă, însă boala nu mi-a mai dat timp să termin ce începusem.”
Citind fiecare cuvânt, Maria a izbucnit în lacrimi. În acel moment și-a dat seama că Mihai nu își pierduse mințile în ultimele zile de viață. De fiecare dată când încerca să-i vorbească despre pod și despre grinda veche, voia doar să o avertizeze asupra pericolului.
În acea seară, Maria a intrat în grajd și s-a apropiat de Romanița. A mângâiat-o încet pe frunte, iar animalul, care până atunci fusese neliniștit, s-a așezat calm și a început să mănânce fără teamă.
A doua zi dimineață, găleata s-a umplut din nou cu lapte, ca și cum nimic rău nu s-ar fi întâmplat.
Când veterinarul a aflat întreaga poveste, a zâmbit și i-a spus:
— Animalele percep adesea lucruri pe care oamenii nu le observă. Simt mirosuri, vibrații și sunete pe care noi le ignorăm. Este foarte posibil ca vaca să fi sesizat pericolul și să fi încercat, în felul ei, să vă atragă atenția.
Maria și-a ridicat privirea spre podul care fusese atât de aproape să-i distrugă întreaga viață. De data aceasta, lacrimile îi erau amestecate cu recunoștință. A înțeles că avertismentul lui Mihai și comportamentul neobișnuit al Romaniței se legaseră într-un mod pe care nu îl pricepuse la timp. Datorită lor, gospodăria fusese salvată, iar femeia rămăsese cu cea mai prețioasă lecție: uneori, iubirea și grija celor dragi continuă să ne protejeze chiar și atunci când ei nu mai sunt lângă noi.