Am dus telefonul puțin mai departe de ureche.
— Bună seara și ție, Claudia.
— Ai făcut-o intenționat! Cum ai putut să mă umilești în halul acesta?
— Despre ce vorbești?
— În cutie! Era… era…
— O oglindă?
A tăcut o clipă.
Apoi a izbucnit din nou.
— Și scrisoarea aceea!
Am zâmbit.
— Ai citit-o?
— Evident că am citit-o!
În cutia livrată nu erau doar preparatele comandate.
Deasupra lor pusesem o oglindă mică și un plic.
În plic scrisesem doar atât:
„Dacă există într-adevăr tradiția ca mama miresei să plătească masa, atunci sigur există și tradiția ca viitoarea soacră să se privească în oglindă înainte de a cere respect.
Respectul nu se comandă din meniu.
Se câștigă.”
Claudia continua să țipe.
— Ai vrut să mă faci de râs în fața surorilor mele!
— Nu, Claudia. Tu ai făcut asta singură când ai lăsat-o pe mama mea cu nota de plată.
În acel moment a intervenit logodnicul meu, Alex, care ascultase toată conversația.
— Mamă…
Ea a început imediat:
— Spune-i să-și ceară scuze!
Alex a răspuns calm:
— Nu ea trebuie să-și ceară scuze.
S-a făcut liniște.
— Ce ai spus?
— Ai auzit foarte bine. Mama ei a venit să vă cunoască cu bună-credință. Tu ai profitat de ea.
— Eu doar am respectat o tradiție!
— Care tradiție? a întrebat Alex. Am întrebat-o pe bunica. Am întrebat-o pe mătușa Elena. Am întrebat chiar și pe nașa mea. Nimeni nu a auzit vreodată de așa ceva.
Claudia nu mai găsea niciun argument.
A doua zi, Alex a invitat-o pe mama mea la o cafea.
I-a întins un plic.
Înăuntru era întreaga sumă pe care o plătisem la restaurant.
— Nu trebuia… a spus mama.
— Ba da, a răspuns el. Greșeala a fost făcută de familia mea, nu de dumneavoastră.
Când am aflat, l-am îmbrățișat.
— Îți dai seama că mama ta va fi furioasă?
A zâmbit.
— Prefer o mamă supărată decât o soție care nu mă mai respectă.
În weekend, Claudia a venit la noi acasă.
Nu mai avea tonul autoritar de altădată.
Ținea în mână un buchet de flori.
S-a apropiat de mama mea.
— Îmi pare rău.
Mama a privit-o câteva secunde.
— Îți pare rău pentru ceea ce ai făcut sau pentru că nu ți-a mers?
Claudia a rămas fără cuvinte.
Abia după câteva momente a răspuns sincer:
— Pentru amândouă.
Mama a acceptat florile.
— Atunci să începem din nou. Dar de acum înainte, fiecare își plătește propria consumație.
Toți am râs.
Chiar și Claudia.
La nuntă, mesele au fost pline, muzica a fost minunată, iar familiile au stat împreună fără certuri.
La finalul serii, când ospătarii au adus nota de plată organizatorilor, Claudia s-a uitat spre mine și a spus zâmbind:
— Promit că de data asta nu inventez nicio tradiție.
Am ridicat paharul și am răspuns:
— Perfect. Pentru că cea mai frumoasă tradiție este aceea în care oamenii se tratează cu respect.
Și, din ziua aceea, nimeni nu a mai încercat vreodată să transforme bunătatea mamei mele într-o oportunitate de a profita de ea.