În seara aceea n-am mers direct la Andreea.
Am stat în mașină aproape o oră, cu mâinile strânse pe volan.
Aveam în față două variante.
Să intru peste ei și să spun tot ce văzusem.
Sau să aflu mai întâi adevărul.
Pentru că ceva nu se lega.
Mihai putea fi un om lipsit de caracter.
Putea să-și înșele soția.
Dar de ce o femeie care urma să se mărite vorbea despre un logodnic care primea o primă?
De ce părea atât de sigură că acel bărbat era pe cale să-și înceapă o viață cu ea?
Am decis să nu spun nimic încă.
Am mers la Andreea.
Când mi-a deschis ușa, am văzut imediat că plânsese.
— Mamă? Ce faci aici?
Am privit-o câteva secunde.
— Vreau să te întreb ceva.
S-a încordat.
— Ce?
— Ești fericită?
Întrebarea mea a făcut-o să lase privirea în jos.
— De ce mă întrebi asta?
— Pentru că nu mai ești fata mea.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Mamă…
Am intrat în casă.
Luca dormea în camera lui.
M-am așezat lângă ea.
— Andreea, spune-mi adevărul.
A tăcut mult timp.
Apoi a șoptit:
— Nu pot.
— De ce?
Și-a șters lacrimile.
— Pentru că dacă vorbesc, Mihai mi-a spus că ia copilul și mă lasă fără nimic.
Am simțit un gol în stomac.
— Ce înseamnă asta?
Andreea și-a mușcat buza.
— Mihai nu doar mă înșală.
A făcut o pauză.
— Mă controlează de ani de zile.
Am rămas nemișcată.
— Cum?
— La început au fost lucruri mici. Îmi spunea cu cine am voie să vorbesc. Îmi verifica telefonul. Apoi a început să-mi spună că nimeni nu m-ar crede dacă aș spune ceva.
— I-ai spus cuiva?
A clătinat din cap.
— Mi-a fost rușine.
Atunci am înțeles.
Plânsul din fiecare noapte.
Tăcerea ei.
Oboseala.
Nu era doar tristețe.
Era frică.
În acel moment telefonul ei a vibrat.
Un mesaj de la Mihai.
Andreea s-a uitat la ecran și a încremenit.
— Ce este?
Mi-a întins telefonul.
Mesajul era scurt.
„Sper că mama ta nu începe iar să se bage unde nu trebuie.”
Am simțit cum îmi îngheață sângele.
Nu pentru că știa.
Ci pentru că, în spatele acelui mesaj, era ceva mult mai grav.
Mihai știa deja că îl urmărisem.
Iar câteva secunde mai târziu, telefonul meu a primit un mesaj de la un număr necunoscut.
Era o fotografie.
O fotografie cu mine, făcută în dimineața aceea, în fața blocului unde îl văzusem.
Sub ea era un singur rând:
„Data viitoare nu te mai apropia de familia mea.”