Când Radu a intrat în casă, Alexandra era încă întinsă pe canapea, cu telefonul în mână, făcându-și selfie-uri.
Eu stăteam în bucătărie, sprijinită de blat, cu brațele încrucișate.
El a intrat grăbit.
— Ce s-a întâmplat cu biroul meu?!
Apoi a văzut-o pe Alexandra.
Și apoi pe mine.
Fața i s-a albit.
— Ce… ce face ea aici? — a întrebat el.
Alexandra a zâmbit larg.
— Iubitule! În sfârșit. Menajera ta nu e prea prietenoasă.
Tăcerea a căzut peste cameră.
Radu s-a uitat la mine.
Apoi la ea.
Apoi iar la mine.
În privirea lui am văzut clar momentul în care a înțeles că totul s-a terminat.
— Alexandra… — a început el.
— Ce? — a râs ea. — Nu mi-ai spus că menajera e atât de sensibilă.
Am ridicat calm o sprânceană.
— Radu, spune-i cine sunt.
El a înghițit în sec.
— Alexandra… ea nu e menajera.
Alexandra a clipit.
— Atunci cine e?
— Este… soția mea.
Pentru câteva secunde, fata a rămas complet nemișcată.
Apoi a râs.
— Foarte amuzant.
Radu nu a râs.
Eu nu am râs.
Zâmbetul ei s-a stins.
— Stai… vorbești serios?
— Foarte serios — am spus eu.
Ea s-a ridicat încet.
— Tu ai spus că soția ta e… altfel.
— Da — am răspuns eu calm. — A spus multe.
Alexandra s-a uitat la Radu.
— Tu mi-ai spus că ea lucrează la recepție.
Am zâmbit ușor.
— De fapt, conduc firma „Dumitrescu Logistics”.
Ochii ei s-au mărit.
— Firma unde lucrează tata?
— Exact.
Camera a devenit complet tăcută.
Radu își trecea mâna prin păr, panicat.
— Iubito, pot explica…
— Nu e nevoie — am spus liniștită.
M-am uitat direct la el.
— Ai zece minute să-ți faci bagajele.
— Ce?!
— Casa e pe numele meu. Mașina e pe numele firmei. Clinica ta e plătită din conturile mele.
Alexandra făcu un pas înapoi.
— Radu… ce se întâmplă?
El era palid.
— Nu acum.
— Ba chiar acum — am spus eu.
M-am uitat la Alexandra.
— Tatăl tău lucrează de șapte ani la noi.
Ea a dat din cap încet.
— Da…
— Luni dimineață am o întâlnire cu departamentul de management.
Respirația ei s-a oprit.
— Nu…
— Oh, da.
M-am întors spre Radu.
— Ai zece minute.
Douăzeci de minute mai târziu, el își închidea valiza.
Nu m-a privit.
Nu a spus nimic.
A plecat.
Iar trei săptămâni mai târziu am dat un singur telefon.
Tatăl Alexandrei nu a mai lucrat niciodată în firma mea.
Iar clinica lui Radu a dat faliment două luni mai târziu.
Uneori, oamenii cred că pot intra în viața ta ca într-o casă goală.
Până în ziua în care află cine este, de fapt, proprietarul.