Anunț neașteptat de la premierul Ilie Bolojan Guvern minoritar fără PSD scenariu posibil în plină tensiune politică

PremierulIlie Bolojana făcut marți un anunț care a atras atenția întregii scene politice, declarând că nu exclude varianta unui guvern minoritar fără PSD, deși a subliniat ferm că o astfel de soluție nu este de dorit în acest moment. Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordatRFI România, pe fondul tensiunilor tot mai vizibile din cadrul … Read more

Am stat peste program la muncă ca să iau o primă. Pe unde ai umblat Mama așteaptă cadoul

Olga a rămas în fața blocului, sub ploaia rece, cu mâna amorțită și cu sufletul strâns. Taxiul plecase, iar ea simțea că ceva se rupsese definitiv în seara aceea. Nu a plâns. Nu atunci. A urcat încet scările, a intrat în apartamentul întunecat și s-a așezat pe marginea patului. Telefonul vibra, dar nu s-a uitat. … Read more

Toate plantele aromatice pe care le folosim în bucătărie la gătit au proprietăți farmacologice

Cimbrul însă, este una din cele mai puternice plante medicinale din lume, susține dr. Daniela Bușneag, medic homepat și apifitoterapeut. Vorbim despre cimbrul care crește în mod spontan, specia Thymus vulgaris, iar nu despre cimbrul de cultură. „Este un antibiotic natural”În ciuda înfățișării sale modeste, are un caract antimicrobian impresionant. Poate combate un spectru larg … Read more

Bolojan tună și fulgeră după decizia lui Nicușor Dan. Toți românii trebuie să știe

Share România a înregistrat în 2025 rezultate economice peste așteptări, inclusiv în privința deficitului bugetar, ceea ce a contribuit la recâștigarea încrederii Comisiei Europene și la renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat consilierul prezidențial pe probleme economice și sociale, Radu Burnete. Semnal pozitiv de la Cotroceni, prin vocea consilierului prezidenţial Radu … Read more

Cutremur în AUR. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. E vorba de George Simion

Share Scandal cu acuzații la adresa liderului AUR, George Simon, din partea celor care se revendică „suveraniști”, după vizita președintelui AUR în Statele Unite ale Americii. Simion este acuzat că „i-a furat identitatea” lui Călin Georgescu, după ce pe un pliant în care era prezentat liderul AUR, acesta a fost descris ca cel care ar … Read more

Mama Lui Ion Dolanescu S-A Stins Din Viata

La cinci ani de la moartea lui Ion Dolanescu, mama regretatului artist s-a stins din viata. Batrana avea 102 ani, iar in ultima vreme a suferit cand a vazut ca nepotii ei, Ionut si Dragos, se lupta prin tribunal pentru averea tatalui. Toata viata ei, mama Didina, cum o strigau apropiatii, a incercat sa-si tina … Read more

A murit Nicolae Poiană

Share A murit conf. dr. Nicolae Poiană, pionier al fertilizării in vitro în România. Peste 40 de ani de carieră dedicată medicinii. Conf. univ. dr. Nicolae Poiană a fost medicul mai multor vedete și a dat speranță mii de cupluri care și-au dorit un copil. Comunitatea medicală românească este în doliu după decesul conf. univ. … Read more