— Ia-i, mamă. Să-ți ajungă și ție, și la copila ta.
Fata din brațele lui s-a uitat curioasă spre Anica și a zâmbit larg, de parcă ar fi recunoscut-o dintr-o poveste. În urma lor, două tinere s-au oprit și au cumpărat câte un borcănel de lapte. Apoi un domn la costum a lăsat bancnote fără să aștepte restul. Parcă bunătatea se aprindea în lanț, din om în om, fără explicație.
Tânărul agent a oftat, și-a pus cartea de amenzi la loc și s-a aplecat spre ea:
— Uite, mamaie… dacă te muți exact doi metri mai încolo, oficial nu mai ești în perimetrul pieței. Eu mă întorc peste zece minute. Te rog doar să nu te mai găsesc fix aici… mă costă pâinea copiilor, înțelegi?
A plecat repede, iar Anica și-a mutat scăunelul cât a spus. Apoi, cu ochii în pământ, a murmurat:
— Doamne, ai grijă și de omul ăsta.
Până la prânz, nu i-a mai rămas nimic în găleți. Ploaia îi atârna de umeri, dar sufletul îi era ușor. Se gândea la Mara și la bucuria ei. Când a ajuns acasă, fetița a sărit în brațele ei.
— Mamaie, te-ai întors!
În sacoșă, bătrâna ascunsese un caiet nou, două creioane, un penar și două mere strălucitoare.
— Astea sunt pentru tine, puiul meu.
Seara, după ce Mara a adormit, Anica a numărat banii pe masă. Puțini… dar destui pentru ziua de azi. A închis ochii un moment și a șoptit:
— Pentru tine stau în ploaie, nu pentru mine.
Zilele au trecut, iar colțul pieței a început să pară incomplet fără „mamaia cu laptele adevărat”. Oamenii veneau nu doar pentru marfă, ci și pentru vorba ei moale, pentru zâmbetul care încălzea înainte să guști ceva. Într-o sâmbătă, același agent a trecut pe lângă ea și i-a lăsat o pungă cu pâine.
— Pentru nepoata ta… să mănânce cald.
A plecat înainte ca ea să apuce să-i mulțumească. Avea ochii umezi.
Au venit ierni grele. Drumul spre sat era rupt, dar Anica a pornit totuși spre casa vecinei cu trei copii. A lăsat un bidon de lapte la poartă și a strigat:
— Pentru cei mici… e încă fierbinte!
Când s-a întors acasă, Mara i-a spus:
— Mamaie, tu ești bună.
— Nu-s bună, maică… doar știu cum e să-ți fie foame și să n-ai pe cine striga.
Primăverile și toamnele s-au rotit una după alta. Mara a crescut, a ajuns la liceu, a învățat cu ambiție. Într-o zi, a venit acasă tremurând de emoție:
— Mamaie… am primit bursă!
Anica a ținut hârtia aceea la piept ca pe un odor scump. Și seara, în caietul ei vechi, a scris:
„Niciodată să nu te rușinezi de laptele și brânza care te-au crescut. Asta e demnitate, nu rușine.”
Au trecut ani. Într-o altă dimineață ploioasă, Anica s-a așezat la locul ei de la marginea pieței. O umbrelă mare s-a oprit brusc în fața ei. O tânără frumoasă, cu ochi luminoși, a lăsat-o pe spate și a îmbrățișat-o cu toată puterea.
— Mamaie… sunt eu, Mara! Am venit să te iau acasă. Am intrat la facultate… și am găsit un program pentru producători locali. O să ai taraba ta, cu numele tău. „Lapte de la Mamaie Anica”. N-o să te mai gonească nimeni niciodată.
Bătrâna a închis ochii un moment, simțind parcă, dincolo de lume, râsul lui Ion – bărbatul ei – dansând pe vântul dimineții.
Povestea ei nu e despre suferință. E despre iubirea care crește ca iarba în grădină, fără să țină cont de vreme. Despre cum o găletușă de lapte poate ține aprins un vis până departe. Despre demnitate, care nu se strigă, ci se ține în palme, ca pe un lucru sfânt.
Iar dacă într-o zi vei trece prin piață și vei vedea o tarabă cu numele„Lapte de la Mamaie Anica”,oprește-te o clipă. Acolo, în spatele borcanelor și al zâmbetelor, vei găsi o poveste despre oameni care nu au avut mult… dar au dat tot.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.