Alexandra Velniciuc i-a fost alături lui Horia Moculescu până în ultima clipă de viață, iar acum se va ocupa de înmormântare împreună cu Nidia, fata compozitorului. Alexandra Velniciuc și Horia Moculescu au avut o relație specială de prietenie, care a început în urmă cu mulți ani și a rezistat până când compozitorul a plecat dintre noi. Actrița spunea că îl privește ca pe un tată și au putut conta amândoi, oricând, unul pe ajutorul celuilalt.
Chiar și în comă indusă, Horia Moculescu reacționa la atingerea fiicei sale, Nidia, care i-a stat alături în ultimele zile, dar și la prezența bunei sale prietene, Alexandra Velniciuc. Cele două i-a vorbit încontinuu tatălui ei și l-a ținut de mână pe regretatul compozitor, până în ultima clipă.
Alexandra Velniciuc, alături lui Horia Moculescu până în ultima clipă
Alexandra Velniciuc i-a fost alături până în ultimele clipe de viață. Pe Horia Moculescu și pe celebra actriță i-a legat o prietenie specială și aceasta spune că a primit semne de la marele compozitor chiar atunci când acesta ase afla în secția ATI, în comă indusă.
„Pentru mulți a murit un mare om și un mare artist. Pentru mine a murit un mare prieten. Ultima oară am vorbit în momentul în care el a plecat spre spital, atât cât a putut el. Am fost la curent cu fiecare pas, cu fiecare demers medical, cu fiecare decizie.
Din punctul ăsta de vedere, nu fac parte dintre cei care acum regretă că nu i-au dat un telefon. Am fost lângă el în fiecare moment, și atunci când era în comă indusă. Mi-a dat semne că m-a auzit. Am știut că mă va aștepta, pentru că am fost plecată câteva zile și am știut că nu se va întâmpla nimic. Asta este viața! Cumva, mă bucur că s-a eliberat.
Știu că va pleca spre lumină și mă bucur că nu a fost îndurerat la plecare. Știu că nu s-a chinuit, cu excepția acelei perioade în care era tăios de lucid și vedea cum corpul nu îl mai ajută’,a mărturisit Alexandra Velniciuc pentru cancan.ro.
Alexandra Velniciuc și Nidia Moculescu se ocupă de înmormântarea lui Horia Moculescu
Alexandra Velniciuc a oferit detalii și despre starea Nidiei Moculescu, fiica compozitorului. Alexandra Velniciuc îi este alături la fiecare pas și se vor ocupa împreună de toate demersurile pentru înmormântare.
„Deocamdată, Nidia e bine. Am încercat să îi explic și să stau de vorbă cu ea. Suntem o mână de prieteni buni care o susținem și i-am fost aproape lui toată perioada asta. Dumnezeu să îl odihnească! Încă nu știm amănunte de niciun fel. Acum vom organiza tot și vă vom anunța toate detaliile despre înmormântare”,a mai spus Alexandra Velniciuc.
Ce spunea Alexandra Velniciuc despre prietenia cu Horia Moculescu
Actrița spunea anul trecut că legătura lor este unică, compozitorul fiind omul pe care se poate baza oricând, la orice oră. În trecut, s-a speculat că cei doi ar forma un cuplu, pe când erau colegi în emisiunea „Atenție, se cântă!’, de la TVR 2.
„Am regăsit în el acel prieten pe care în mod real îl poți suna la ora 4 dimineața și el sare din pat să te ajute. Și eu i-am demonstrat asta în timp, dar cred că relația mea de prietenie cu domnul Moculescu este una unică.
În momentul în care domnul Moculescu nu va mai fi, eu voi rămâne în mod real mai singură și mai săracă. Nu numai din punct de vedere profesional, ci și din punct de vedere sufletesc, pentru că eu cu omul ăsta funcționez într-un fel special și mai e un om cu care am tipul ăsta de relație, este tata’, a mărturisit vedeta.
Ultimele clipe din viața lui Horia Moculescu
Starea de sănătate a lui Horia Moculescu s-a înrăutățit în ultimele zile. Pe data de 5 noiembrie 2025, compozitorul a intrat în comă, iar pe 6 noiembrie era deja intubat, cu un pronostic rezervat. Luni, 10 noiembrie, situația lui de sănătate s-a agravat rapid, deoarece saturația de oxigen a scăzut la 30%, iar corpul, afectat de boala pulmonară cronică, nu mai răspundea la tratamente.
De atunci, organismul lui a cedat treptat, inima fiind primul organ afectat.
Horia Moculescu a murit în această dimineață, la ora 4:30, la vârsta de 88 de ani. Compozitorul se afla sub supravegherea medicilor, dar starea lui de sănătate s-a înrăutățit și nu a mai putut fi salvat.
„Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș’, cu mare regret, informează opinia publică despre trecerea în neființă a d-lui Horia Moculescu, personalitate marcantă a vieții artistice românești. Horia Moculescu este acea personalitate marcată nu numai de talent și pasiune, dar și de o imensă dăruire și implicare în viața artistică de la noi.
Descoperitor și modelator de noi talente, cu un aport esențial în formarea și lansarea de tineri artiști. Implicat activ în majoritatea evenimentelor din lumea muzicală românească. Faimos prin câștigarea a nenumărate premii muzicale, recunoscute și apreciate pe plan intern și internațional. Dispariția sa lasă un gol imens în arta muzicală autohtonă, care va fi umplut doar de farmecul și delicatețea muzicii sale.
Domnia sa, s-a aflat în supravegherea specialiștilor noștri care au făcut tot posibilul pentru a evita acest final dramatic. În ciuda tuturor eforturilor, maestrul ne-a părăsit în acestă dimineață la ora 4,30! Odihnă în pace și liniște maestre! Creațiile sale ne vor înfrumuseța în continuare existența, generație de generație!’, se arată în comunicatul transmis de conducerea Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș’ din București.