Diana Șoșoacă despre George Simion Controlat de servicii. Avertisment despre văduva neagră Anca Alexandrescu I-a omorât pe toți

Diana Șoșoacă l-a atacat dur pe George Simion, acuzându-l de trădare politică și spunând despre liderul AUR că este „un om care se vede clar că e stresat și ținut în hățuri de servicii”. Lidera SOS i-a amintit că datorită ei partidul pe care îl conduce a ajuns în Parlament și a avertizat că apropierea de Anca Alexandrescu, candidată la alegerile pentru Primăria Capitalei, îi va aduce un final nefericit.

Diana Șoșoacă, atac la adresa lui George Simion: „Este controlat de servicii”

Șefa SOS România, Diana Șoșoacă, a lansat un atac dur la adresa lui George Simion, liderul AUR, acuzându-l de trădare politică și spunând că este controlat de serviciile secrete. Europarlamentarul, care susține că l-a ajutat pe Simion să ajungă cu AUR în Parlament, afirmă că actualul lider nu mai seamănă deloc cu cel care a sprijinit-o la început.

„Simion, avem o situație ciudată. Eu nu pot fi considerată prietenă. L-am ajutat să bage AUR în Parlament. Simion de când a trădat alegerile din turul patru prezidențiale și a schimbat atitudinea… Nu are legătură cu Simion din 2020 sau 2012. E un om care se vede clar că e stresat și ținut în hățuri de servicii față de care are obligații, uitați cum tace”, a declarat Diana Șoșoacă la România TV.

Avertisment despre Anca Alexandrescu: „Văduva neagră!”

Diana Șoșoacă a vorbit și despre persoanele cu care s-a asociat liderul AUR în ultima perioadă, cum ar fi Anca Alexandrescu, candidată susținută de AUR pentru funcția de primar general al Capitalei. Europarlamentara consideră că aceste legături nu îi vor aduce un viitor strălucit liderului AUR.

„Ieri, conferința cu candidatul pe care îl susține. Lângă el mai era un personaj, era între văduva neagră care i-a omorât pe toți și personajul avocățesc care i-a îngropat pe toți. Eu nu îl văd bine pe Simion în această situație”, a spus Diana Șoșoacă.