Profesor bătut crunt de un elev în timpul orelor A fost transportat de urgență la spital
Un cadru didactic din Târgoviște a fost agresat fizic de un elev chiar în sala de clasă, profesorul ajungând ulterior la spital. Incidentul a avut loc la orele prânzului, într-o instituție de învățământ din municipiul Târgoviște.
Potrivit informațiilor adunate de anchetatori, un adolescent de 15 ani a pătruns în clasă, unde se afla profesorul, un bărbat în vârstă de 72 de ani. Tânărul ar fi început un conflict verbal cu dascălul, care a degenerat rapid. După schimbul de replici, elevul a devenit agresiv și l-a lovit pe profesor.
Rănile suferite de cadrul didactic au fost suficient de serioase încât acesta a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat de urgență la spital.
Între timp, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, în baza unei ordonanțe, urmând ca vineri să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest incident grav.
“La data de 9 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un tânăr în vârstă de 15 ani a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 13:30, suspectul, în timp ce se afla în incinta unei unități de învățământ din municipiul Târgoviște, ar fi intrat într-o sală de clasă, unde se desfășura o oră de curs susținută de un profesor, în vârstă de 72 de ani, iar pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic pe acesta.
Ulterior, bărbatul de 72 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Pe parcursul zilei de astăzi, 10 octombrie a.c., tânărul va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz”, se menționează în comunicatul autorităților.