PSD pregătește amendamente la Pachetul 2 de măsuri fiscale. Sorin Grindeanu: „Nu suntem de acord”
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, anunță că social-democrații vor depune amendamente la Pachetul 2 de măsuri fiscale. Vineri, 29 august, în ședința Executivului au fost adoptate cinci dintre cele șase proiecte pregătite de Guvern. PSD anunță că nu este de acord cu măsurile luate împotriva categoriilor vulnerabile.
PSD va depune amendamente la Pachetul 2 de măsuri fiscale
Într-o postare pe Facebook, Sorin Grindeanu spune că miniștrii PSD și-au îndeplinit responsabilitățile legate de reformele din Pachetul 2 de măsuri pe care le-au avut de gestionat, și anume reforma instituțiilor de stat și a ASF, ANRE și ANCOM, dar și cea a pensiilor speciale ale magistraților, respectiv în domeniul sănătății.
Președintele interimar al PSD mai spune că partidul său susține reformele privind eliminarea sinecurilor, însă nu poate fi de acord cu măsurile care îi afectează pe cei vulnerabili.
Măsurile pe care le contestă PSD
În acest context, după ce legile vor ajunge în Parlament, social-democrații vor depune amendamente pentru scutirea de la plata CASS a părinților aflați în concediu de creștere a copilului și a pensionarilor. „După ce Guvernul va trimite legile la Parlament, grupul parlamentarilor social-democrați va formula amendamente pentru a corecta și alte puncte:
– Nu suntem de acord cu faptul ca mamele și pensionarii să plătească CASS, în timp ce multinaționalele câștigă peste 1.2 miliarde de lei prin scutirea de impozitul de 1% pe cifra de afaceri. Acest lucru este imoral și PSD nu poate susține astfel de lucruri!