Cum arată Irina Tănase la 4 ani de la despărțirea de Liviu Dragnea. A întinerit peste noapte

Irina Tănase și Liviu Dragnea au format un cuplu timp de opt ani, până la despărțirea lor din 2021. De atunci, Irina a ales să se mențină discretă, evitând atât rețelele de socializare, cât și atenția presei, concentrându-se pe viața personală și pe recuperarea după această perioadă dificilă.

Irina Tănase și-a făcut recent revenirea în mediul online după o lungă perioadă de discreție. În fotografia postată pe Instagram, ea poartă o bluză neagră, părul liber și un machiaj natural, discret, care îi accentuează trăsăturile într-un mod simplu și elegant. Aceasta pare că a întinerit cât timp a lipsit din spațiul public. Zâmbetul cald și expresia relaxată au fost imediat observate de urmăritori, care au remarcat cât de senină pare acum, comparativ cu aparițiile sale anterioare.

Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea a ales să se retragă o perioadă de pe rețelele sociale și din atenția presei, iar această fotografie pare să marcheze un nou început, o etapă de liniște și redescoperire personală.

În descrierea imaginii, Irina a scris simplu: „Demult așteptat, cred. Salut!”, transmitând o notă de optimism pentru acest moment.

Ce spunea Irina după despărțirea de Liviu Dragnea

Irina a dat mai multe detalii după despărțirea de Liviu Dragnea, în anul 2021. Ea a evidențiat lipsa de încredere a partenerului și imposibilitatea de a-și demonstra nevinovăția. A descris relația de 8 ani bazată pe fidelitate și sprijin, subliniind cum emoțiile puternice și percepțiile eronate pot împiedica rațiunea.

„Mă doare că n-a avut încredere în mine și a hotărât să încheiem această poveste fără să-i pot dovedi că se înșală. Îl înțeleg însă. Este o persoană rănită, care a abandonat considerațiile raționale. Fiecare dintre noi poate trece printr-un asemenea moment.

Când ne construim în minte anumite scenarii, când le alimentăm, ne e dificil să mai facem apel la logică. Am însă răbdare și speranța că, într-o zi, mă va asculta și va înțelege că i-am fost credincioasă. Poate doar naivitatea mea m-a adus în fața acestei situații.

Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez.

La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă”, a spus tânăra, după separarea de Liviu Dragnea, pentru Gândul.ro.