Victor Rebengiuc, una dintre cele mai mari figuri ale teatrului și filmului românesc, a trecut printr-o durere profundă încă din primii ani de viață. Tatăl său, Gheorghe, a murit ca soldat pe frontul Bătăliei de la Stalingrad, lăsând în urmă o familie de copii mici și geloasă.
În interviuri, actorul a mărturisit că acea absență l-a marcat profund:
„I‑a fost greu să trăiască cu durerea că simțea mereu că lipsește ceva, deși legătura directă a fost fragilă sau inexistenta”.
Crescut împreună cu fratele său de bunicii materni, într-un cartier muncitoresc al capitalei, Rebengiuc a simțit de timpuriu fragilitatea legăturilor familiale și necesitatea de a se afirma prin artă și emoție adevărată.
Parcursul său profesional, plin de roluri memorabile pe scenă și pe marele ecran, poartă amprenta acelei dureri dintâi, transformate într-o forță creatoare. Tăria personajelor sale, empatia și autenticitatea actoricească par să izvorască din acel „gol” personal pe care l-a transformat, în timp, în energie artistică.