Bătrânul a luat covrigul cu mâinile tremurânde și a zâmbit ușor. Dar n-a mușcat imediat. A spus doar atât:

– Știi… acum 40 de ani, eu eram medicul-șef al acestui oraș. Azi… îmi caut mâncarea printre coji de mere.”

Larisa a rămas blocată. N-a știut ce să spună. A stat lângă el minute în șir, ascultându-i povestea. Cum a pierdut totul: soția, casa, pensia. Și cum nimeni nu-l mai întreabă nici măcar dacă trăiește.

Și totuși… bătrânelul zâmbea. Nu pentru covrig. Ci pentru că, pentru o clipă, cineva l-a văzut.