Într-o dimineață rece de octombrie, Ana, o tânără de 32 de ani dintr-un cartier liniștit de la marginea orașului, se îndrepta spre muncă, când a auzit un sunet slab, ca un scâncet, venind din spatele unui tomberon. Curioasă și îngrijorată, s-a apropiat și a descoperit ceva ce nu va uita niciodată.

Într-o cutie de carton udă, cu marginile deja destrămate de ploaie, stătea un pui de cățel, mic, speriat și ud până la piele. Lângă el – o pungă ruptă cu câteva boabe de mâncare ieftină și un bilet scris cu pixul, pe o hârtie mototolită:
„Nu mai pot avea grijă de el. Iertați-mă.”

Cățelul avea ochii înlăcrimați, iar corpul lui tremura necontrolat. Ana l-a ridicat imediat, și în acel moment, el și-a lipit capul de pieptul ei, ca și cum ar fi înțeles că cineva l-a salvat.

Ana l-a dus acasă, l-a spălat, l-a hrănit și l-a dus la veterinar. Avea doar 4 luni, semne de malnutriție, dar niciun semn de agresiune. Era blând, iubitor și părea că nu vrea decât puțină căldură.

Ea l-a numit Toby.

Zilele au trecut, iar Toby a devenit sufletul casei. A început să alerge prin curte, să se joace cu jucării, și să doarmă liniștit la picioarele stăpânei lui. Povestea a fost postată de Ana pe rețelele sociale, iar sute de oameni au fost mișcați până la lacrimi.

Dar partea cea mai frumoasă abia urma.

O doamnă în vârstă, vecină de cartier, i-a scris Anei că vrea să doneze pentru îngrijirea lui Toby, spunând:
„Mi-ați redat încrederea în oameni. E nevoie de mai mulți ca tine.”

Astăzi, Toby nu mai e „cățelul de la tomberon”. E un simbol al speranței, al iertării și al faptului că uneori, chiar și în cele mai întunecate colțuri, apare o rază de lumină.