Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., a vorbit deschis despre valorile transmise de părinții săi, despre felul în care a fost crescută și despre modul în care percepe expunerea publică.
Tânăra a subliniat că nu a simțit niciodată presiunea de a corespunde așteptărilor celor din jur sau de a demonstra ceva în fața publicului:
„Părinții mei m-au învățat să fiu conștientă de cine sunt și să-mi urmez propriul drum. Ceea ce fac, fac pentru mine și pentru viitorul meu, nu pentru aprobarea altora. Dacă există oameni care mă susțin, e pentru că văd că motivația mea e autentică, nu bazată pe imagine sau pe ce se scrie în presă.”
Violeta a recunoscut totuși că notorietatea aduce și un grad de responsabilitate, mai ales în privința protejării vieții private:
„Singurul aspect mai delicat este că trebuie să fiu mult mai atentă la ceea ce ține de viața personală.”
Chiar și așa, tânăra spune că a avut șansa să cunoască oameni remarcabili prin intermediul părinților săi, și le este recunoscătoare pentru acest lucru:
„Prin ei am cunoscut oameni valoroși, cum sunt cei de la Teen Challenge. Le mulțumesc enorm.”
Cea mai importantă învățătură pe care o poartă mereu cu ea este simplă, dar profundă:
„«Fii cine ești!» – e ceva ce aud de când sunt mică, în fiecare zi.”
Violeta a recunoscut că a trecut, ca orice adolescent, prin mici perioade de nesiguranță sau rebeliune, însă aceste experiențe au ajutat-o să se descopere:
„Ca toți adolescenții, am avut momente în care nu eram tocmai eu. Dar am înțeles rapid cine sunt cu adevărat.”
La finalul anului trecut, Violeta Bănică a fost acceptată la Cornell University din Statele Unite, una dintre instituțiile de top la nivel mondial, unde urmează să studieze Dreptul.