Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale și intensificări ale vântului, valabilă până joi, ora 10.00. Alerta a intrat în vigoare în această dimineaţă, la ora 10.00. În acelaşi interval este valabil şi un cod galben de vreme severă.
Ploile abundente și vântul puternic vor afecta România în următoarele două zile. Autoritățile au emis mai multe alerte meteorologice. 14 județe vor fi sub Cod portocaliu.
COD PORTOCALIU până pe 29 mai, ora 10
Până joi dimineața, în Moldova, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Munteniei și Dobrogei va ploua și se vor acumula local 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…60 l/mp.
Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării cu viteze la rafală în general de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80…90 km/h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativZone afectate: conform textului și hărții
În județele Galați, Brăila, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, zona de munte a județului Vâlcea și zona joasă a județelor Prahova și Buzău va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25…50 l/mp.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03Fenomene vizate:ploi importante cantitativZone afectate: conform textului și hărții
În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Brașov și zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău vor fi ploi importante cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03Fenomene vizate: intensificări ale vântuluiZone afectate: conform textului și hărții
Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a Moldovei și în vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze de 50…60 km/h. În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali vor fi rafale de 70…90 km/h, iar la peste 1800 m altitudine se vor depăși 90…110 km/h.