Când Ana se întorcea de la serviciu într-o vineri seara, nici în vis nu și-ar fi putut imagina că această zi îi va schimba viața. Deschizând ușa, strigă ca de obicei:

— Dragul meu, am sosit!

Tăcere. Casa părea ciudat de liniștită.

— Ciudat… Ar fi trebuit să fie deja aici, își zise femeia și se îndreptă spre dormitor.

Împinse ușa — și făcu un pas înapoi, încremenită. Radu, soțul ei, stătea lângă pat și împacheta grăbit hainele într-un geamantan.

— Radule… Ce faci? șopti ea, incapabilă să-și creadă ochilor.

— Plec, răspunse el calm, fără să o privească.

— Cum adică pleci? De ce?! Ce s-a întâmplat?

— Totul e din vina tatălui tău, răspunse el iritat.

— Tatăl meu? Și el ce are cu asta?

Ana nu înțelegea nici cuvintele, nici sensul, nici ce se întâmpla cu adevărat. Între timp, viața ei de familie, în care investise atâta dragoste și răbdare, se prăbușea în fața ochilor ei.

Se cunoscuseră când Ana avea douăzeci și opt de ani. Radu era cu opt ani mai mare — sigur pe sine, atrăgător, experimentat. Atunci i se păruse că întâlnise un bărbat adevărat. Rudele, prietenii, toată lumea îi tot repeta că e timpul să se mărite. Ceasul ticăie, vârsta nu mai e una de fată. Ana începuse să privească fiecare admirator ca pe un viitor soț — iar asta îi speria pe bărbați.

Dar cu Radu fusese altfel. Se întâlniseră într-un cafenea, prin prieteni, vorbiseră — și totul decursese rapid. El fusese politicos, atent. Și când aflase că Ana avea apartamentul ei, o mașină nouă, un post bun în administrația orașului și un tată afacerist — devenise brusc și mai grijuliu și mai dragăstos.

După un an, ținuseră o nuntă splendidă. Totul plătit de tatăl ei. Radu nu obiectase. Ba chiar acceptase cu entuziasm un post ca vânzător într-unul din magazinele socrului său.

La început, viața lor de familie părea un vis: excursii în străinătate, cineuri, daruri. Doar un lucru strica idila: Radu nu plătea niciodată. Mereu Ana. La început nu băgase de seamă. Apoi începuse să-l roage. Mai târziu, să-l implore.

— De ce trebuie eu să plătesc pentru tot? se plângea unei prietene. — Vreau să mă simt femeie, fragilă, ferită.

Dar Radu râdea:

— Dragă, nu fi copilăroasă. Totul e bine între noi. Lasă fleacurile astea.

La serviciu, nu făcea aproape nimic, petrecea ore întregi pe telefon, iar banii pe care-i câștiga îi punea deoparte într-un cont separat. Ana nu bănuia nimic.

Apoi se îmbolnăvi. Grav. A stat o lună în spital. Părinții o vizitau zilnic, Radu rar. Când s-a întors acasă, a rămas înmărmurită: mizerie, vase nespălate, gunoi pe jos.

— N-ai mai făcut curat deloc?! exclamă ea.

— De ce aș fi făcut? Asta e treabă de femeie, răspunse el leneș.

— Dar am fost bolnavă, Radule! Și tot eu trebuie să fac curat?!

— Ei, acum ești acasă. Hai, spor la treabă.

Ana, tremurând de slăbiciune, a chemat o serviciu de menaj. Doctorul spusese că recuperarea va dura cel puțin un an. Nici nu se putea gândi la sarcina.

După un an, când doctorii i-au dat finalmente voie să rămână gravidă, i-a spus soțului cu emoție.

— Îți imaginezi? Putem acum… Putem începe să ne planificăm!

— Mda… Acum sunt ocupat. Nu mă gândesc la așa ceva, mormăi el, țintuit în jocul de pe consolă. O nouă consolă, cumpărată cu banii ei, devenise acum scopul vieții lui.

Au trecut săptămâni. El tot dădea din umeri. Până când într-o zi a lăsat-o bombă:

— Știi, Ana… Plec. Și nu vreau un copil de la tine.

— Ce tot spui?!

— Nu te iubesc. Nici n-am iubit-o. Doar că era convenabil cu tine. Apartament, bani, mașină. Acum m-am săturat. M-ai obosit. Nu mai am nevoie de tine.

— Radu, tu… nu poți să faci asta. Ai văzut cum m-am tratat, cum am așteptat!..

— Ale tale sunt problemele. Nu ale mele. Eu sunt un om liber.

A închis geamantanul, și-a băgat consola în el — și a plecat.

Ana nu mânca, nu dormea, stătea în apartament și privea în gol. După trei zile au venit părinții îngrijorați. Tatăl ei, văzând-o în halul acela, abia și-a stăpânit mânia.

Au luat-o pe Ana la casa lor din afara orașului. Radu a fost dat afară de la serviciu în aceeași seară. Și nu mult după, prin prieteni, tatăl ei a reușit să-i anuleze ginerelui conturile bancare. Toate economiile lui — dispăruseră.

Radu a rămas cu buzunarele goale, fără serviciu, fără adăpost. Abia a avut bani să închirieze o cameră. Ce va face mai departe — nu știa.

Iar Ana, după câteva luni, și-a găsit un nou loc de muncă. Acolo a cunoscut un bărbat pe nume Constantin. El nu era tânăr, dar era cinstit, calm, și din prima clipă a arătat față de ea respect și bunătate.

Și peste șase luni, viața ei a cunoscut o mică minune: două liniuțe pe test. Lacrimi, râsete, un telefon către părinți — și o recunoștință nesfârșită față de ea însăși că, într-o zi, nu s-a lăsat învinsă.